Accident rutier cu victimă, produs pe fondul conducerii sub influența alcoolului

accident_cccf44Polițiștii au fost sesizați despre producerea unui accident rutier cu victim, în comuna Ungureni.

Din primele cercetări efectuate de polițiști la fața locului a rezultat că un localnic de 56 de ani, care conducea un moped pe D.C. 83, în afara localităţii Ungureni, pe fondul consumului de băuturi alcoolice a pierdut controlul asupra direcţiei de mers şi a căzut pe partea stângă, părăsind partea carosabilă.

Cel în cauză a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat valoarea de 0,93 mg/l alcool pur în aerul expirat și a fost transportat și internat la Spitalul Judeţean Bacău, pentru îngrijiri medicale.

În cauză s-a întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi conducerea unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice sau a altor substanţe.

Adauga un comentariu

*