Răzvan Fodor prezintă cel de-al șaselea sezon Burlacul, în curând, la Antena 1

Cel de-al șaselea sezon al emisiunii Burlacul îl va regăsi pe artistul Răzvan Fodor în ipostaza de prezentator, în curând, la Antena 1. 

Un burlac cu care s-a împrietenit repede și gândul că îl va putea ajuta pe acesta să își găsească soția l-au convins pe Răzvan Fodor să accepte rolul de prezentator în noul sezon al emisiunii.  ”Mi-a plăcut și mi se pare potrivit faptul că nu se vrea o emisiune la care prezentatorul trebuie să anunțe ce se întâmplă, ci mă pot implica să îl trag de mână pe <Burlacul>, să îl ghidez. Am înțeles că se vrea altceva, că noi, membrii echipei, putem să îi fim prieteni, să îl ajutăm pe băiatul acesta să se căsătorească, pentru că își dorește foarte tare o familie. Îmi doresc foarte tare ca dacă îi dau un sfat să fie pertinent, iar dacă el va ține cont și trage lozul norocos înseamnă că mi-am făcut treaba”, a spus Răzvan Fodor.

Artistul, care nu este străin de această ipostază, ci și-a ajutat de-a lungul timpului mai mulți prieteni să ajungă în fața altarului, le-a devenit și naș, așa că nu ar exclude să facă același lucru și pentru ”Burlacul”, pe care l-a îndrăgit de cum l-a cunoscut. ”Este un tip mișto, e foarte normal, frumușel și chiar este în punctul în care își dorește o relație serioasă. Filmul acela cu tipul care coboară din avionul privat, cu mașina la scară și cu inelul de diamante cumpărat din Damasc în buzunar nu există. Cât despre fete, noi ne asigurăm că el va avea de unde să aleagă”, a încheiat Fodor.

Filmările pentru cel de-al șaselea sezon al emisiunii ”Burlacul” vor avea loc în locații inedite atât din România, cât și din străinătate.

Adauga un comentariu

*