Arhive pentru iunie 2013

Recunoştinţă şi premii pentru cei mai buni elevi băcăuani

Pentru câteva ceasuri, sufletul învăţământului băcăuan s-a mutat la Biserica „Precista“ din municipiul Bacău. Aproape 200 de elevi de la şcoli din tot judeţul Bacău, premianţi la fazele judeţene şi naţionale ale unor concursuri cu tematică religioasă şi culturală, s-au întâlnit cu Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul.  Alături de micuţii învăţăcei, în curtea lăcaşului de cult „în […]

Mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, pus în aplicare

Polițiștii de investigații criminale l-au depistat, la data de 25.06.2013, pe N. Sergiu, de 25 de ani, din comuna Blăgești, pe numele căruia Judecătoria Buhuși a emis mandat de executare a pedepsei cu închisoarea. Bărbatul a fost condamnat la o pedeapsă de 1 an și 4 luni închisoare pentru săvârșirea infracţiunii de furt calificat și […]

Conducere sub influența băuturilor alcoolice și fără permis a unui moped

Polițiștii din Comănești l-au depistat în trafic pe Gheorghe A., de 67 de ani, din orașul Comănești, în timp ce conducea un moped aflandu-se sub influența băuturilor alcoolice și fără a poseda permis de conducere pentru nici o categorie de autovehicule. Gheorghe A.  a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind de 1,08 mg alcool […]

Minor accidentat

Lenke A., de 30 de ani. din județul Harghita, conducea un autoturism pe raza comunei Ghimeș Făget și a accidentat o minoră în vârstă de 5 ani, care fiind lipsită de supravegherea părinților, a pătruns pe carosabil în fugă și fără să se asigure. În urma accidentului a rezultat rănirea minorei care a fost transportată […]

Femeie ucisa de tren

Lucrătorii Postului de Poliţie T.F.Bacău au fost sesizaţi de către personalul din Stația CFR Bacau, despre faptul că locomotiva trenului IR 383-2, care circula pe distanţa Vadu Siret – Ruse, a accidentat mortal o persoană de sex feminin în dreptul podului de pe strada Letea, din municipiul Bacău. Din verificările efectuate s-a stabilit faptul că […]

Distrugere de munitie

Joi, 27 iunie,, la ora 11.00, echipa pirotehnică din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Maior Constantin Ene” al judeţului Bacău (I.S.U.J. Bacău) va efectua în Poligonul „Lunca Siretului”, din comuna Săuceşti, distrugerea muniţiei neexplodată rezultată în urma desfăşurării activităţii de asanare a teritoriului judeţului Bacău. ce va urma să fie distrusă a fost găsită […]

Jandarmul atlet

În perioada 11 – 14 iunie, în municipiul Constanţa s-a desfăşurat Campionatul naţional de atletism şi cros, faza finală pe M.A.I. Inspectoratul de Jandarmi Judeţean  Bacău a fost reprezentat de lt.col. Cristian Sofron, la săritura în lungime, categoria peste 45 ani. Ofiţerul a obţinut locul al III-lea la această probă, în ciuda faptului că a […]

Actiuni ale politistilor bacauani pentru asigurarea uni climat de ordine si siguranta publica

Polițiștii au aplicat aproape o mie de sancțiuni contravenționale, în cadrul activităților desfășurate în județul Bacău pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică în perioada Rusaliilor. Au fost constatate în flagrant 14 infracțiuni și au fost prinși 15 suspecți. Polițiștii au acționat în sistem integrat în județul Bacău pentru a se asigura că […]

„Daniel” a implinit 20 de ani!

Asociatia de Sprijin a Copiilor Handicapati Neuromotor Bacau – Centrul „Daniel” a organizat o masa rotunda cu tema  „Centrul Daniel – 20 de ani de excelenta in folosul comunitatii”. Scopul actiunii a fost de a sarbatori implinirea a 20 de ani de activitate ai Centrului de Recuperare Neuromotorie „Daniel” Bacau, de a realiza un scurt […]

Au fost finalizate lucrările de reabilitare şi modernizare a Maternităţii Spitalului Judeţean de Urgenţe Bacău

Joi, 20 iunie in prezenta europarlamentarilor Daciana Sarbu, Catalin Ivan, ministrului Tineretului si Sportului Nicolae Banicioiu, autoritatilor judetene si a parlamentarilor ,s-a inaugurat Maternitatea Spitalului Judetean de Urgenta Bacau, renovata la nivel european.` Salile de nastere, blocul operator, laboratorul de sterilizare si celelalte spatii au fost amenajate conform normelor europene, pentru a asigura cele mai […]

Grupare infractionala specializata in contrabanda cu figari, destructurata

Poliţiştii specializaţi în combaterea criminalităţii organizate şi procurorii D.I.I.C.O.T. au efectuat 40 de percheziţii domiciliare în judeţele Bacău, Neamţ, Vrancea, Botoşani, Suceava şi Braşov, la mai multe persoane suspectate de contrabandă cu ţigări.  Şapte persoane au fost reţinute.  Poliţişti din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Bacău, sub coordonarea D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Bacău […]

Posesor de mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, depistat

Polițiștii de investigații criminale l-au depistat pe S. Costel, de 25 de ani, din comuna Racova, care poseda mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, emis de Tribunalul Bacău. Tânărul are de executat o pedeapsă privativă de libertate de 16,5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de omor deosebit de grav și a fost încarcerat în […]