Arhive pentru martie 2006

Papa Benedict al XVI-lea ar putea fi prezent, anul viitor, la Sibiu

Papa Benedict al XVI-lea este foarte posibil să fie prezent, timp de trei-patru ore, în data de 8 septembrie 2007, la Sibiu, pentru a lua parte la Adunarea Ecumenică Europeană, a declarat vineri, pentru Agenţia Rompres, IPS Laurenţiu, mitropolitul Ardealului.

Anna Lesko – implicată într-un accident la PiteÅŸti

Anna Lesko a fost implicată, vineri dimineaţă, într-un accident rutier, pe raza municipiului Piteşti. În drum spre Timişoara, unde urmează să aibă un concert, cântăreaţa se afla la borul unei Skoda Octavia de culoare verde metalizat.

Poliţişti sancţionaţi în trafic

Cinci poliţişti din judetul Botosani au fost sancţionaţi în trafic de colegii de breaslă, după ce au fost prinşi că nu respectau normele de circulaţie.

În cel mult două săptămâni se scumpesc ţigările

Cel târziu pe 15 aprilie va intra în vigoare Ordonanţa de Urgenţă privind aplicarea taxei pe viciu. Judecătorii Curţii Constituţionale au declarat legile privind reforma în sănătate ca fiind constituţionale, dar acestea vor intra în vigoare la termene diferite.

OTV – obligat de CNA sa-si intrerupa vineri emisiunea timp de trei ore

Întrunit în şedinţă publică în data de 30 martie 2006, Consiliul Naţional al Audiovizualului a sancţionat postul de televiziune OTV cu întreruperea emisiei timp de 3 ore, în data de 31 martie 2006, în intervalul 18.00-21.00, pentru emisiunea, “Dan Diaconescu Direct” difuzată în data de 26 martie 2006.

Un imobil de patru etaje din Bucureşti a fost aruncat în aer

O clădire de patru etaje aflată pe Bulevardul Mareşal Averescu din Bucureşti a explodat, vineri. Incidentul a fost unul pus la cale chiar de proprietarul imobilului.

Doi militari români răniţi în Afganistan

Doi militari din Batalionul 341 Infanterie „Rechinii Albi” au fost răniţi uşor vineri dimineaţă, pe timpul executării unei misiuni la aproximativ 30 kilometri sud-est de baza din Kandahar, Afganistan.

Doi deţinuţi români şi unul grec, morţi în incendiu la o închisoare din Grecia

Trei deţinuţi, doi români şi un grec, au decedat în incendiul care a izbucnit în penitenciarul Korydallos din Atena, în noaptea de joi spre vineri. Un alt deţinut de naţionalitate română a suferit arsuri grave, informează AFP, citând surse din poliţia elenă.

Alunecari de teren in comuna Poduri

În judetul Bacău, în satul Cernu, pământul desprins din deal a ajuns la un metru şi jumătate înălţime şi a cuprins o casă şi un grajd, iar în satul Valea Sosii, jumătate din versant a alunecat şi pune în pericol zece locuinţe din imediata vecinătate.

Cupa UEFA: Rapid şi Steaua au terminat la egalitate 1-1, calificarea se va decide în retur

Partida de fotbal Rapid – Steaua s-a încheiat la egalitate, scor 1-1 (0-1 la pauză), joi seara, în prima manşă a sferturilor de finală ale Cupei UEFA. Steaua a deschis scorul în minutul 4, prin Bănel Nicoliţă, iar Rapid a egalat după pauză, prin Viorel Moldovan, în minutul 49, la o gafă a portarului Carlos.

Cinci tineri din Bacau au fost amendati cu 40 de milioane

Un caz incredibil s-a petrecut in trenul personal Marasesti – Iasi. Cinci studenti din Bacau au fost agresati la coborarea din tren de un asa – zis colonel sub ochii unui agent de la Politia TF din Iasi.

Locuinta pierduta in morisca justitiara

Sa achizitionezi o locuinta cu acte in regula, autentificate si transcrise in registrul funciar sub autoritatea justitiei, sa obtii titlul de proprietar, sa beneficiezi netulburat de acea locuinta timp de 5 ani de zile si apoi, dintr-o data, aceeasi justitie sa te oblige sa parasesti imobilul pe motiv ca a aparut un alt proprietar, toate […]