Anunț pentru ocuparea posturilor vacante de medici în cadrul Penitenciarului Spital Târgu Ocna

În conformitate cu prevederile art. 3, alin. (4) din Ordinul ministrului sănătăţii nr. 869/2015 şi a Legii nr. 293/2004 privind Statutul funcţionarilor publici din Administraţia Naţională a Penitenciarelor, republicată,Penitenciarul Spital Târgu Ocna aflat în subordinea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, anunță scoaterea la concurs a unui număr de 4 posturi vacante de medici.Penitenciarul Spital Targu Ocna

– 1 post de medic în specialitatea Pneumoftiziologie/Pneumologie,
– 1 post de medic în specialitatea Medicină internă,
– 1 post de medic în specialitatea Medicină de laborator,
– 1 post de medic în specialitatea Medicină dentară.
La concurs, potrivit art. 3, alin (2) din OMS nr. 869/2015, se pot înscrie candidaţi:
  •  pentru posturile de medic concurează medici cu drept de liberă practică, specialişti sau primari confirmaţi în specialitatea respectivă, rezidenţi aflaţi în ultimul an de pregătire în specialitatea în care se publică postul;
  • pentru posturile de medicină generală/medicină de familie concurează medici de medicină generală cu drept de liberă practică, specialişti sau primari confirmaţi în specialitatea medicină generală/medicină de familie, rezidenţi aflaţi în ultimul an de pregătire;
  •  pentru posturile de medic dentist concurează medici dentişti cu drept de liberă practică, specialişti sau primari confirmaţi în specialitatea stomatologie generală.
Întrucât posturile scoase la concurs sunt de ofiţer în sistemul penitenciar candidații trebuie să îndeplinească condițiile prevăzute de Legea nr. 293/2004, republicată, respectiv:
a) au cetăţenia română şi domiciliul în România;
b) cunosc limba română;
c) îndeplinesc condiţiile de studii şi vechime prevăzute de lege;
d) au capacitate deplină de exerciţiu şi sunt apte din punct de vedere medical şi psihologic pentru îndeplinirea funcţiei;
e) nu au fost condamnate definitiv pentru săvârşirea de infracţiuni;
f) îndeplinesc condiţiile specifice postului, inclusiv criteriul de înălţime pentru posturile din sectorul operativ, stabilit prin ordin al ministrului justiţiei;
g) nu au fost eliberate din motive imputabile sau destituite dintr-o funcţie publică în ultimii 7 ani;
h) au un comportament corespunzător cerinţelor de conduită admise şi practicate în societate;
i) nu au fost agenţi sau colaboratori ai organelor de securitate ca poliţie politică;
Dosarele de candidat vor mai cuprinde suplimentar faţă prevederile art. 6 din Ordinul M.S. nr. 869/2015 şi următoarele acte specifice concursurilor de încadrare în sistemul penitenciar:
  • copia actului de identitate şi copie xerox a certificatului de căsătorie (după caz);
  • copia livretului militar, unde este cazul;
  • copia carnetului de muncă sau adeverinţă care să ateste locurile de muncă avute anterior, funcţiile ocupate, vechimea în muncă şi după caz în specialitate, unde este cazul;
  • curriculum vitae – model european;
  • declaraţia pe propria răspundere că nu a fost agent sau colaborator al organelor de securitate ca poliţie politică (se completează la unitate cu ocazia înscrierii);
  • declaraţie pe propria răspundere că se află sau nu se află în curs de urmărire penală sau de judecată (se completează la unitate cu ocazia înscrierii);
Înscrierea la concurs se face la sediul unităţii în termen de 15 zile calendaristice de la apariţia acestui anunţ, iar concursul se organizează în perioada cuprinsă între 31 și 90 de zile de la publicarea în “Viața Medicală”.
Pentru relații suplimentare desemnăm ca persoana de contact pe d-na comisar șef de penitenciare Dr. Anca Denise OLAR, care poate fi contactată la țel. 0234 344 127, 0745 779 226, e-mail:denise.olar@anp.gov.ro

Adauga un comentariu

*