„Bursieri Fulbright” au revenit la Bacau

În aceste zile Casa Corpului Didactic ”Grigore Tabacaru” Bacău a primit vizita profesorilor americani Erika Schultes și Romy Alexandra Solomon, care au statutul de  Fulbright English Teaching Assistant al Ambasadei SUA la București.

Nu este pentru prima dată când instituția băcăuană organizează astfel de evenimente. Așadar, încă din anul 2008, elevii, studenții și profesorii băcăuani au avut ocazia să participe la seminarii inițiate de Comisia Fulbright din România, în parteneriat cu CCD Bacău, de notorietate fiind programul ”Education USA”, cu o anvergură internațională. De remarcat este faptul că Ministerul Educației din România a reînnoit, în anul 2013, un parteneriat cu Departamentul Federal al Educației din SUA, document ce promovează sistemul de burse Fulbright, care, astfel, au devenit operaționale în cele două țări. Cu ocazia acestei noi vizite, în cadrul proiectului English Access Microscholarship Bacau Program, oaspeții americani au susținut o serie de conferințe pentru elevii admiși la acesta.Întâlnirile, care s-au desfășurat la Centrul ”American Corner Bacău”, au presupus secvenţe dedicate cunoaşterii civilizaţiei şi culturii americane, vizionarea unor filme cu personalităţi feminine, prezentarea obiceiurilor, sărbătorilor şi tradiţiilor americane, informaţii referitoare la arta culinară, dezbateri pe probleme de mediu, prezentarea unor celebrităţi americane, dar şi diferite alte activităţi outdoor.Erika Schultes a susținut prelegerea Freedom & Democracy, iar Romy Alexandra Solomon, Human Trafficking in Romania: How to be a Freedom Fighter.Participanții vor beneficia de gratuitate, primind, totodată cărți dar și diferite alte materiale informative. Proiectului English Access Microscholarship Bacau Program a debutat în noiembrie 2013 și se va finaliza în iulie 2015, de el beneficiind 22 de liceeni din județul nostru.Din partea Casei Corpului Didactic Bacău proiectul este coordonat și susținut de prof. Anca Rafiroiu, inspector școlar și de prof. Alis Gălbează, de la Colegiul Național ”Vasile Alecsandri” Bacău, care au statut de traineri, agreați de Ambasada SUA de la București.La final, elevilor care au parcurs programul, le vor fi înmânate certificate, oferite de Departamentul de Stat al SUA, prin Ambasada SUA de la București, dar și diplome, din partea Centrului ”American Corner Bacău”.Instituţia băcăuană promovează în parteneriat cu Ambasada SUA un set de programe culturale şi educaţionale reprezentative, care se desfășoră prin Centrul American Corner Bacău”, Centrul Regional de Resurse pentru Educaţia Civică şi prin Centrul Regional pentru Studierea  Holocaustului.O parte dintre acestea sunt finanţate direct de Departamentul de Stat, prin Ambasada SUA de la Bucureşti, fiind considerate proiecte de succes.  „Ne așteptăm ca la sfârșitul acestui proiect de anvergură, care se apropie, elevii noștri să-și îmbunătățească vizibil nivelul de comunicare orală și scrisă în limba engleză, să acumuleze un set de cunoștințe de bază, să înțeleagă cultura și modul în care funcționează societatea americană, și, poate, ce este cel mai important, să traverseze o experiență educațională inedită.Nu în ultimul rând acest program le va ușura liceenilor participanți, accesul la studii universitare, în condițiile în care aceștia intră în contact direct cu profesori de peste Ocean. Suntem onoraţi de interesul sporit pe care Ambasada îl manifestă faţă de CCD Bacău. Această situaţie ne obligă să continuăm şi să dezvoltăm parteneriatul cu americanii”, ne-a informat prof. Gabriel Stan, directorul CCD Bacău.

Adauga un comentariu

*