Inconstientii la volan

Polițiștii au fost sesizați despre producerea unui eveniment rutier cu victimă, pe DJ 252 B, în comuna Tamași. Din primele cercetări efectuate la fața locului a rezultat că un localnic de 40 de ani, în timp ce se deplasa cu o bicicletă pe un segment de drum în pantă, pe fondul consumului de alcool s-a dezechilibrat și a căzut, suferind mai multe leziuni. Cel în cauză a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat o concentrație de  0,81 mg/l alcool pur in aerul expirat.Bărbatul a fost transportat la Spitalul Județean de Urgență Bacău pentru îngrijiri medicale și a rămas internat la secția Neurochirurgie.  În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Un bărbat de 27 de ani din Dărmăneşti, în timp ce conducea un autoturism pe strada Buciumului din localitate, pe fondul lipsei de experienţă în conducere a pierdut controlul volanului şi a intrat cu autoturismul în gardul unui imobil. Din verificări s-a stabilit că cel în cauză nu posedăr permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. În urma evenimentului rutier nu s-au înregistrat victime omenești. Polițiștii efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere fără permis.

 

Adauga un comentariu

*