ISUJ Bacău a oferit cadouri de Paşti copiilor din Centrul Daniel

În fiecare an, premergător sărbătorii pascale, instituţia noastră, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Maior Constantin Ene” al judeţului Bacău, iniţiază un proiect prin care sprijină copiii cu dizabilităţi, din Centrul de Recuperare Neuromotorie „Daniel”.

45 de copii din Centrul de Recuperare Neuromotorie „Daniel” s-au bucurat de cadourile oferite de comanda Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Maior Constantin Ene” al Judeţului Bacău, cu ocazia sărbătorilor pascale. Cadourile oferite copiilor au constat în produse tradiţionale specifice sărbătorilor de Paşti. Valoarea cadourilor oferite a fost de aproximativ 900 lei, sumă adunată prin contribuţia umanitară a cadrelor unităţii.

Încă din anul 2003, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Maior Constantin Ene” al judeţului Bacău sprijină copiii cu dizabilităţi din Centrul de Recuperare Neuromotorie „Daniel”.Asociaţia de Sprijin a Copiilor cu Handicap Neuromotor Bacău, Centrul de Recuperare Neuromotorie „Daniel” este o organizaţie neguvernamentală, nonprofit, care a fost înfiinţată în 1990.Organizaţia desfăşoară activităţi complexe, care au în atenţie copii şi tineri cu deficienţe neuromotorii şi asociate şi ajută copiii suferinzi, în colaborare cu unităţile medico-educative sociale din Bacău.Scopul centrului este creşterea calităţii vieţii copilului şi tânărului cu deficienţe neuromotorii prin kinetoterapie, psihodiagnoză, consiliere psihologică, logopedie, terapie ocupaţională, asistenţă socială, consiliere familială şi iniţiere în utilizarea calculatorului.

 

Adauga un comentariu

*