CCD Bacau, reprezentata la summit-ul UNICEF de la Zurich

În perioada 30 martie – 2 aprilie 2015, s-a desfășurat la Zürich summitul ”Regional Inclusive Education Teacher Preparation Workshop”,  dedicat educației incluzive, organizat de UNICEF și de Zürich University of Teacher Education, gazda manifestărilor.

Cu sprijinul Consiliului Județan Bacău,  proiectul a fost lansat, în municipiul Bacău, pe 10 octombrie 2014, la eveniment participând, domnul Victor Ponta, premierul României, doamna Rovana Plumb, ministrul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârsnice, E.S. Tove Bruvik Westberg, ambasadorul Regatului Norvegiei în România, reprezentanți ai  administrației centrale și locale, precum și jurnaliști din presa locală și națională.În virtutea parteneriatului dintre Ministerul Educației, UNICEF România și Casa Corpului Didactic ”Grigore Tabacaru” Bacău, instituția de formare a fost reprezentată la acest seminar internațional.La eveniment au participat peste 80 de delegați, din 14 țări din sud-estul Europei și din Comunitatea Statelor Independente, reprezentantul CCD Bacău, dr. Ema – Maria Fâciu, făcând parte din delegația României, alături de: Tania Irimia – director general în cadrul MECȘ, Luminița Costache – specialist în educație în cadrul UNICEF România, Ecaterina Vrasmaș, profesor universitar la Facultatea de Psihologie și Științele Educației – Universitatea din București și Alina Dobrescu –  cercetător la Institutul pentru Științele Educației din București.Pe parcursul manifestărilor au fost prezentate noile module de curs, dezvoltate de UNICEF cu scopul pregătirii profesorilor, pentru o educație incluzivă de calitate, în contextul respectării drepturilor omului, precum și rezultatele pilotării programului în  fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei.În același context, al asigurării dreptului tuturor copiilor la o educație de calitate, au susținut prelegeri și reprezentați ai Consiliului Europei, European Agency for Development in Special Needs Education, dar și ai universităților din Porto – Spania și Edinburgh – Marea Britanie.Modulele prezentate în cadrul workshop-ului, vor constitui baza unui nou program de formare continuă, ce va fi dezvoltat de CCD Bacău, în parteneriat cu Ministerul Educației și cu UNICEF România, care va face parte din oferta de formare continuă pentru anul școlar viitor. Rezultatele așteptate ale proiectului sunt: reducerea riscurilor asociate violenței domestice, reducerea cu 10% a cazurilor de separare a copilului de mediul familial, îmbunătățirea stării de sănătate a populației, asigurarea de oportunități egale de integrare socială și profesională, pentru adolescenții aflați în situații de risc și asigurarea disponibilității serviciilor sociale de tip integrat, pentru 95% din populația asupra căreia se va interveni.De asemenea, se urmărește facilitarea accesului tuturor copiilor și adolescenților la o educație incluzivă de calitate.Pe baza experiențelor anterioare acumulate de UNICEF și de partenerii săi, în intervenții la nivel local, județean și național, acest tip de acțiune își propune, așadar, testarea unui model de furnizare de servicii, care să promoveze o abordare integrată a acestora, la nivel comunitar, în județul Bacău.„CCD Bacău nu este la prima colaborare cu UNICEF România, instituția noastră fiind unul dintre partenerii educaționali  tradiționali.Acum vom lucra împreună  în cadrul proiectului ‹‹Social inclusion through the provision of integrated social services at community level››, ce se implementează la nivelul a 50 de comunități defavorizate din județul Bacău, de el beneficiind 54.000 de copii și familiile acestora, dintre care peste 5.400 sunt copii aflați într-un risc sever de excluziune socială. Astfel, formatorii noștri vor participa, atât la elaborarea programului, cât și la pilotarea lui în școlile nominalizate din județ, urmând ca, în etapa a doua, acesta să fie extins la nivel național. Experții CCD Bacău vor colabora cu profesioniști din sistemul de asistență medicală și protecție socială, de la nivel local și județean”, 1024a declarat prof. Gabriel Stan, directorul CCD Bacău.

Adauga un comentariu

*