Aproximativ un milion de catolici din România sărbătoresc duminică Paştele

 

Aproximativ un milion de catolici din România sărbătoresc duminică Paştele, iar sâmbătă noapte vor participa la celebrarea solemnă a Vigiliei Pascale, care exprimă trecerea de la moarte şi păcat la viaţa nouă în Isus Cristos Înviat.

În Sâmbăta Sfântă, Biserica meditează în tăcere şi rugăciune pătimirea şi moartea lui Cristos, iar în cursul zilei nu are loc nicio acţiune liturgică. În schimb, noaptea are loc celebrarea solemnă a Vigiliei Pascale, prin care se exprimă trecerea de la moarte şi păcat la viaţa nouă în Isus Cristos Înviat.

Cu puţin timp înainte de miezul nopţii, clopotele vor bate din nou, după o tăcere de trei zile. Tot atunci, pentru prima dată după 40 de zile de post, se va intona cântarea „Aleluia”. În România sunt aproximativ un milion de catolici, cele mai mari comunităţi fiind în Transilvania. Şi în Bucovina este o importantă comunitate de catolici de etnie poloneză şi germană.

Paştele este precedat de Duminica Floriilor, care celebrează intrarea lui Isus în Ierusalim, zi în care se sfinţesc ramurile pascale, apoi de Săptămâna Mare, cu Triduumul Pascal, perioadă a concilierii, a recunoaşterii păcatelor, a postului.In Sâmbăta Mare credincioşii merg seara la biserică cu ramuri de salcie şi cu coşuri din nuiele în care pun bucate pentru a fi binecuvântate de preot, arătând că din coş nu lipsesc sarea şi hreanul, elemente-simbol ce amintesc de chinurile lui Isus Cristos. La slujba de Înviere, celebrată la miezul nopţii, se sfinţesc apa şi focul, iar preotul aprinde lumânarea pascală de la care credincioşii iau lumină şi se întorc cu lumânările aprinse acasă. După slujba de Înviere, credincioşii merg acasă şi mănâncă din bucatele sfinţite, iar masa începe cu o rugăciune rostită de cel mai vârstnic membru al familiei, care împarte şi oul sfinţit celor prezenţi. În prima zi a Paştelui, credincioşii merg la Sfânta Liturghie, apoi petrec restul zilei în familie.

In zilele premergătoare acestei sărbători gospodinele prepară mâncărurile tradiţionale, iar în Sâmbăta Mare pregătesc coşul cu bucatele pascale pentru a fi sfinţite la biserică. La masa festivă de Paşte sunt servite ouă roşii, pască, babe- copturi din aluat dospit şi stafide, jambon, drob de miel şi friptură din carne de miel cu sos de hrean.La Vatican, Papa Francisc va celebra la ora 10.15 (ora Romei) Sfânta Liturghie solemnă a Învierii Domnului în Piaţa Sfântul Petru. După celebrare, Suveranul Pontif, de la balconul central al Bazilicii Vaticane, va rosti Mesajul de Paşte şi va împărţi binecuvântarea Urbi et Orbi (către cetate şi lume).

Adauga un comentariu

*