Ziua Porţilor Deschise la DGASPC Bacău

Această manifestare este organizată cu prilejul “Zilelor Asistenţei Sociale”, în luna martie a fiecărui an. Anul acesta, sub egida temei stabilite de Federatia Internaţională a Asistenţilor Sociali (IFSW) – PROMOVAREA DEMNITĂŢII ŞI VALORII OAMENILOR, evenimentele organizate urmăresc să evidenţieze progresele realizate în domeniul asistenţei sociale, rolul asistentului social în contextul socio-economic actual. Cu această ocazie, sunt programate mai multe evenimente la care sunt implicaţi specialişti din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Bacău, în special asistenţi sociali, dar nu numai. Marti, 24 martie, între orele 10.00 -15.00, asistenţi sociali ai DGASPC Bacău au participt la un Workshop găzduit de Asociația “Sf. Voievod Ștefan cel Mare – Hârja” a Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului şi organizat de Sucursală Teritorială Bacău a Colegiului Naţional al Asistenţilor Sociali din România. Ziua Porţilor Deschise la DGASPC Bacău va fi marcată în data de 27 martie, ora 9.30, când este organizată întâlnirea membrilor comunităţii cu asistentii sociali din DGASPC, specializaţi pe diferite segmente de activitate. Aceştia vor fi la dispoziţia bacăuanilor pentru a primi întrebări şi a oferi răspunsuri. În aceeaşi zi, la ora 10.00, va avea loc întâlnirea asistenţilor sociali din cadrul DGASPC Bacău cu mass-media. La întâlnire vor lua parte şi o familie de adopţie, asistenţi maternali, tineri care au părăsit sistemul de protecţie a copilului şi au fost reintegrati socio-profesional. Între orele 11.30-13.00, asistenţi sociali ai DGASPC Bacău vor participa la un seminar organizat de Sucursală Teritorială Bacău a Colegiului Naţional al Asistenţilor Sociali din România care va avea loc în sala mare a Consiliului Judeţean Bacău.

Adauga un comentariu

*