Creştinii îi sărbătoresc astazi pe Sfinţii 40 de Mucenici

40_muceniciCreştinii ortodocşi îi sărbătoresc luni pe Sfinţii 40 de Mucenici, soldaţi romani care, pentru credinţa lor, au fost omorâţi în vremea împăratului Licinius, din porunca guvernatorului Agricola, 9 martie fiind şi ziua în care s-a păstrat tradiţia de a se prepara şi împărţi mucenici, copţi sau fierţi.

Cei 40 de mucenici, originari din Capadocia (Asia Mică), erau ostaşi în Legiunea a XII-a Fulminata, staţionată la Melitene (Armenia) şi condusă de guvernatorul Agricola. Împăratul Licinius, după ce în anul 313 a semnat împreună cu Sfântul Constantin cel Mare, cumnatul său, Edictul de la Mediolanum (Milano de astăzi), prin care se acorda libertate religioasă creştinilor, a pornit o prigoană împotriva creştinilor din partea de răsărit a Imperiului Roman, în urma unui conflict de interese cu augustul Occidentului.

În armata romană exista obiceiul ca principalul cult să fie adresat împăratului. Cei 40 de ostaşi romani din Legiunea a XII-a Fulminata au refuzat să se jertfească împăratului şi zeilor, motiv pentru care au fost întemniţaţi, iar opt zile mai târziu au fost judecaţi. Sfinţii mucenici au mărturisit pe mântuitorul Hristos cu toată credinţa şi tăria sufletească şi de aceea au fost omorâţi, spune părintele Stoica.

Numele celor 40 de Sfinţi Mucenici sunt Chirion, Candid, Domnos, Isihie, Ieraclie, Smaragd, Valent, Vivian, Evnichie, Claudie, Prisc, Teodul, Eutihie, Ioan, Xantie, Ilian, Sisinie, Aghie, Aetie, Flavie, Acachie, Ecdit, Lisimah, Alexandru, Ilie, Leontie, Gorgonie, Teofil, Dometian, Gaie, Atanasie, Chiril, Sacherdon, Nicolae, Valerie, Filoctimon, Severian, Hudion, Meliton şi Aglaie.

Soldaţii au fost osândiţi, în vreme de iarnă, să stea toată noaptea în mijlocul unui lac din apropierea Sevastiei. Pe când se aflau în mijlocul apei, unul dintre ei, ieşind din lac, a fost băgat în apă caldă şi a murit. Văzând în noapte pe sfinţi înconjuraţi de lumină şi cununi, pogorându-se din cer asupra fiecăruia dintre ei, unul dintre ostaşii care erau de pază acolo a intrat laolaltă cu sfinţii în lac şi l-a înlocuit pe cel plecat.

A doua zi, trupurile soldaţilor au fost arse, o parte din cenuşă fiind aruncată în apă, iar alta, cumpărată de creştini de la cei ce i-au ucis. Osemintele lor, câte au mai rămas în cenuşă, au fost găsite în prima jumătate a secolului al V-lea de credincioasa Pulcheria, sora împăratului Teodosie al II-lea (408-450), într-o capelă în pământ, în afara zidurilor Constantinopolului, unde fusese odinioară casa şi grădina unei diaconiţe cu numele de Eusebia şi deasupra cărora se construise o biserică mai mare, în cinstea martirului Thyrus.

O parte din aceste moaşte se află în capela familiei Sfântului Vasile cel Mare, din provincia Pont (Asia Mică). În această capelă au fost înmormântaţi Sfinţii Vasile cel Mare, Macrina cea Tânără, sora arhiepiscopului Cezareii Capadociei, şi Emilia.

Tradiţii şi obiceiuri de Mucenici

Potrivit tradiţiei, în ziua de 9 martie, gospodinele prepară mucenici, care pot fi pregătiţi ca o prăjitură cu miez de nucă şi miere sau un aluat în forma cifrei opt, fiert în apă cu mirodenii şi nucă. Mucenicii se împart la rude, vecini, oameni sărmani, pentru pomenirea celor morţi, dar şi pentru belşugul viitoarelor recolte.

Se mai spune că, în această zi, poarta cerului se deschide şi moşii se întorc între cei din care s-au ridicat. Situarea acestei sărbători în preajma echinocţiului nu este întâmplătoare, pentru că, în viziunea populară, trecerea între cele două lumi se poate face numai urmând drumul Soarelui.

Sărbătoarea mucenicilor trebuie pusă şi în legătură cu pregătirea pământului pentru noul an agricol şi a uneltelor necesare.

Tot în 9 martie se încheie perioada cunoscută ca „zilele babelor” şi începe săptămâna moşilor.

Sărbătoarea Măcinicilor sau Mucenicilor, a cărei zi centrală este 9 martie, începe de fapt cu o zi înainte, cu Focurile de Măcinici, şi se încheie în 11 martie, cu Beţia rituală. Incinerarea simbolică a spiritului iernii şi renaşterea spiritului verii se realizează, simbolic, prin aprinderea focurilor rituale, în dimineaţa zilei de Măcinici, 9 martie, echinocţiul de primăvară pe stil vechi.

În Banat, copiii scormoneau şi băteau cu „botele” (beţele) în foc, iar mamele lor împrăştiau cenuşa rămasă după stingerea jarului în jurul caselor şi adăposturilor de animale şi păsări. Focurile de Măcinci erau considerate purificatoare – curăţau spaţiul de forţele malefice în ultima zi a anului vechi şi în prima zi a anului nou, profilactice – preveneau neplăcerilor aduse oamenilor de şerpi şi de insecte pe timpul verii, fertilizatoare pentru grădini, livezi şi vii prin împrăştierea cenuşii pe pământ.

În ziua Mucenicilor se trasează hotarul dintre iarnă şi vară, dintre zilele aprige ale Dochiei şi cele călduroase ale Moşilor. În această zi s-au suprapus două sărbători de înnoire sezonieră a timpului: ultima zi a Babei Dochia când, conform tradiţiei, aceasta moare şi se preface în stană de piatră, şi prima zi a Moşilor, jertfiţi şi transformaţi în cenuşă pe rugul funerar, pentru dreapta lor credinţă.

Obiceiul de a bea de Mucenici 40 sau 44 de pahare cu vin, la începutul anului agrar, este o reminescenţă a sărbătorilor bahice ale Antichităţii. Oamenii credeau că vinul băut de Măcinici se transformă, de-a lungul anului, în sânge şi putere de muncă. Dacă cineva nu putea să bea 40 de pahare cu vin, trebuia să guste sau cel puţin să fie stropit cu vin. Numărul paharelor de vin băute ar corespunde cu numărul Sfinţilor Mucenici din Sevastia, care poartă diferite nume, în funcţie de zonă – Moşi, Sfinţi, Sfinţişori sau Măcinici.

Adauga un comentariu

*