Etapa finală a proiectului „Reuniune de familie”

Astăzi, 12 decembrie,  Penitenciarul Bacău în parteneriat cu Fundaţia Stânca Veacurilor a organizat etapa finală a  proiectului „Reuniune de familie”. La reuşita proiectului şi-au dat concursul şi reprezentanţii Direcţiei Generale de Protecţie a Copilului Bacău,Galaţi şi Vaslui, alături de membrii Serviciului de Educaţie şi Asistenţă Psihosocială din cadrul Penitenciarului Bacău.Evenimentul, desfăşurat în clubul unităţii, a reunit femei custodiate cu copiii acestora,  a cuprins un program artistic şi jocuri relaţional educative, iar la final aceştia au primit cadouri din partea colaboratorilor.În funcţie de caracteristicile specifice – vârstă,  maturizare socială, dezvoltare intelectuală, odată cu depunerea în custodia penitenciarului, deţinuţii resimt efectul despărţirii de familie.Aşadar, apreciem că desfăşurarea unor activităţi ce vizează întâlniri cu familia, mai precis întâlniri între mame şi copii, ajută la menţinerea legăturii inter-familiale, pot îmbunătăţi comunicarea dintre deţinute şi membrii familiei şi pot constitui o premisă a reintegrării persoanelor private de libertate în familie, după executarea pedepsei cu închisoarea.

Adauga un comentariu

*