Tentativă la furt calificat

Echipajul de siguranță publică, aflat în serviciul de patrulare pe strada Ștefan cel Mare, a depistat în flagrant două persoane de sex masculin care încercau să pătrundă într-un autoturism parcat în zonă. Cei doi minori, de 15 și 17 ani, au fost condusși la sediul unității de poliție pentru cercetări. S-a stabilit că în dimineața zilei de 21 septembrie a.c. în timp ce se deplasau pe strada Ștefan cel Mare, minorii au observat că portiera dreapta spate a unui autoturism este întredeschisă şi au hotarât să pătrundă în interiorul vehiculului pentru a sustrage bunuri, moment în care au fost surprinşi de patrula de poliţie. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul tentativei la infracțiunea de furt calificat.

PENTRU A PREVENI FURTURILE DE ŞI DIN AUTO,POLIŢIA VĂ RECOMANDĂ

Achiziţionaţi sistem de alarmare, antifurt, numai de la firme specializate. Odată activate, asemenea sisteme descurajează infractorii şi dau siguranţă autoturismelor; asiguraţi autoturismele prin încuierea uşilor; atunci când părăsiţi autoturismul, nu lăsaţi la vedere, în interiorul acestora, obiecte de valoare: genţi de voiaj, poşete, borsete, genţi tip „Diplomat”, aparatură electronică, telefoane mobile, aparate GPS sau detectoare radar etc., întrucât acestea pot atrage interesul infractorilor; parcaţi autoturismele numai în locuri bine iluminate, în locuri unde pot fi observate în permanenţă de către alte persoane, nu în locuri dosnice, izolate din punct de vedere al traficului stradal.

Adauga un comentariu

*