A încercat să o înșele prin metoda “accidentul”

Polițiștii Postului de Poliție Helegiu au fost sesizați de către o localnică de 71 de ani, despre faptul că, la domiciliul surorii sale de 72 de ani, din aceeași localitate, s-a prezentat o persoană de sex masculin, care conducea un autoturism în regim taxi și care i-a solicitat suma de 5000 de lei, necesari pentru achitarea pagubelor unui accident de circulație, comis de nepotul acesteia. Polițiștii s-au deplasat la fața locului, unde au identificat persoana în cauză, un tânăr de 27 de ani, din municipiul Onești. În consecință, bătrâna de 72 de ani a luat legătura cu nepotul ei care a informat-o că nu a fost implicat în nici un eveniment rutier. În cauză polițiștii au întocmit dosar penal și continua cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă la înșelaciune.

Adauga un comentariu

*