O mica istorie a handbalului buhusean povestita de Crisostom Dantze

În anul 1973, nenea Sandu Andrici şi Lică Mandler de la UCFS Bacău mi-au propus să fac crainic sportiv la întrecerile de box şi volei feminin, (după ce ,,ucenicisem’’ la Bacău) ce aveau loc în Sala sporturilor Buhuşi, primul impact cu oameni de mare valoare ai locului, între care şi domnul profesor Puiu Crisostom Dantz. 

– De unde şi de când apropierea de sport, domnule profesor?

– În Buhuşi în perioada când eram elev puteai să-ţi petreci timpul liber făcând sport sau o activitate artistică (acum sunt şi alte preocupări). Fiind slab dezvoltat fizic şi bolnăvicios, un medic evreu i-a recomandat mamei să mă lase să fac mişcare, spre dezamăgirea tatălui care dorea să facă din mine un “mare” muzician. Aşa că a trebuit să împac şi capra şi varza. Întâmplarea a făcut în timpul liceului să mă aflu prin curtea şcolii la începutul vacanţei de vară, unde mă „zbenguiam”. Am fost chemat de director să răspund de ce “vagabondez” pe acolo. Trebuia să trimită urgent un elev într-o tabără sportivă (gratuită) la Bacău. Mi-a făcut propunerea, am acceptat-o (nu am spus părinţilor că este tabără sportivă), aşa că am intrat în lumea sportului şcolar, unde am fost instruiţi la disciplinele sportive care doream. Am „cochetat” la început cu baschetul care m-a ajutat enorm să aplic ca jucător şi apoi ca antrenor la handbal combinaţiile tactice (blocaje, paravane, încrucişări, învăluiri etc). În următorii ani, au continuat aceste tabere la Piatra-Neamţ în fiecare vacanţă de vară (aproximativ o lună), concretizate în competiţii şcolare la nivelul regiunii Bacău.

–  La Iaşi în facultate cine au fost colegii alături de care aţi practicat handbalul, sportul ce v-a adus consacrarea?

– După absolvirea liceului (1963) am hotărât să dau admitere la F.E.E din cadrul I.P. Iaşi, o inspirată alegere, (nu se înfiinţase F.E.E. Bacău), unde am avut o instruire deosebită la toate disciplinele sportive. Profesorii Paul Cercel (handbal), Merică Alexandru (atletism), Luca Gheorghe, Zamă Cornel (baschet), Fidler Paul, Pamfil Vasile (gimnastică), Ioaniţescu (volei), Constantin Laurenţiu (fotbal), Albu (metodică) etc, au contribuit la instruirea mea cât şi a colegilor de grupă Constantin Teaşcă (2 ani – s-a transferat la Bacău), Virgil Moşescu (volei), Comănescu Niki (fotbal), Hatură Iulian, Becic Sava, Viteanu Vasile (handbal), Vizitiu (rugbi) etc etc (scuze pentru cei nenominalizaţi). Exista şi o activitate extracurriculară – campionatele universitare – sau făceam parte din diferite echipe ale Iaşului. Cei care şi-au ales specializarea handbal, majoritatea eram componenţii echipei Moldova CFR Iaşi antrenor Gheorghişan Dumitru. Amintesc pe Mârţ Virgil, Datcu, Ene Trăian, Liteanu Vasile, Moldoveanu, Hatură etc, alături de localnicii Drăgan Casian, Seredenciuc, Bodran, Haraga Ioan, Andronic etc, care atunci când şi-au încheiat activitatea ca sportivi au devenit antrenori sau arbitri. N-am fost un „performer” şi nici colegii de echipă nume sonore, canalizându-mi activitatea pentru însuşirea cât mai multor cunoştinţe pentru ceea ce urma să devin, profesor sau antrenor.

–   Cum aţi ajuns la Buhuşi?

– După terminarea FEF, la repartiţie puteam alege multe variante. Am preferat oraşul natal fiind repartizat la Liceul Buhuşi. Treptat mi-am început şi activitatea de antrenorat, la început la junioare, apoi la Textila, în urma renunţării lui Mircea Creţu cel care a pus bazele handbalului la feminine. Am fost “ studiat” o perioadă de timp, fiind “examinat” şi pe ascuns de unele personalităţi locale şi din lumea sportului, care nu au avut ce să-mi reproşeze prea mult. Totuşi, fiind prea tânăr (23 ani), fără experienţă, am cerut conducerii secţiei de handbal (directorul Baciu Constantin) să fiu consiliat de cineva care m-ar putea ajuta să aflu mai în amănunt din „tainele” antrenoratului la fete. Am propus pe profesorul Dumitru Popescu Colibaşi (disponibil în acea perioadă), dorinţă care mi-a fost satisfăcută. Era adus de la Braşov o dată sau de două ori pe lună, mă asista la antrenamente, îmi dădea şi indicaţii, şi şi-a dat verdictul: “Nu pot să-l învăţ prea multe, dar pot să-i transmit din experienţa mea.” În continuare am devenit o speranţă, fiind introdus în anturajul handbalistic al domniei sale, participând la „şuetele” cu marile personalităţi ale handbalului, unde am învăţat să citesc şi printre rândurile cărţilor de specialitate, şi unele mici secrete. Cei doi mentori prof. Cercel  Paul şi D P Colibaşi, alături de cursurile de perfecţionare organizate de F R Handbal şi ale Ministerului învăţământului, între timp mi-am continuat studiile absolvind IEFS Bucureşti, au contribuit la activitatea mea ca antrenor, în care am furat de la toţi, dar am pus şi ceva de la mine. N-am părăsit niciodată învăţământul, un an 1972-1973 am fost detaşat la SSE Bacău, (ca antrenor astăzi eşti, mâine nu mai eşti), n-am fost dat afară de la echipă, mă retrăgeam eu când nu-mi convenea ceva sau simţeam că nu prea sunt agreat (profet în ţara ta, a funcţionat), n-am apărut pe un loc handbalistic steril, (handbal se juca din 1934 la Buhuşi), n-am realizat succese numai de unul singur ci şi cu sprijinul conducerii fabricii şi a angajaţilor de la asociaţia sportivă, conducerea oraşului, a familiei. Soţia mea şi ea profesoară de educaţie fizică (Dantz Rotaru Angela) fostă jucătoare la Ştiinţa Bacău (1965-1968 – antrenor Curelaru) şi Textila Buhuşi, fiind alături de mine şi la bucurii şi la necazuri, contribuind la instruirea echipei şcolii nr 4, care constiuia principal sursă în perioada respectivă de aprovizionare a echipei de junioare antrenată de Teodorescu Constantin, exista şi un centru de pregătire, desfiinţat misterios cu prilejul venirii unui anumit antrenor.

–  Echipa de handbal feminin Textila a fost o adevărată „rampă de lansare” pentru talente. Care sunt „numele” cele mai importante?

– Textila Buhuşi n-a fost numai “rampa de lansare” ci şi de “staţionare temporară”  sau “aterizare forţată” pentru unii antrenori. Toate “numele” au fost importante, inclusiv rezervele. Unele s-au detaşat fiind şi componente ale loturilor naţionale de senioare, tineret sau junioare. Localnicele Munteanu Emilia, Vieru Viorica, Stan Lidia, Ciubotaru Elena, Stoleru Maria (la senioare), Asevoaie Elena, Agoroaie Sanda (tineret) Ciucur Mioara, Popa Mirela (junioare), la care s-au adăugat şi altele  care au jucat pentru Textila Buhuşi. Oprea Elena (soţia antrenorului federal Remus Drăgănescu), Florea Riţa şi Mihăilă Monica (care şi-au început instruirea cu Bela Karoly), Amarandei Victoria (împrumutată de la Ştiinţa Bacău), Văcaru Elena (soţia vestitului antrenor Tadici), Copotz Doina (ajunsă în final la Râmnicu Vâlcea) Fodor Angela, Popovici Daniela, Călin Irina (ajunsă la Rulmentul Braşov), Bortaş Tatiana, Haidău Angela. De-a lungul timpului, merite deosebite pentru Textila Buhuşi le-au avut şi jucătoarele Şerban Rada, Mihalache Maria, Pioară Vasilica, Szekely Ingebord, Păduraru Zizi, Vieru Cristina, Simeria Maria, Osinschi Ioana, Apostică Aurelia, Leonte Grigoreta, Apostol Sele, Mosor Irina, Imbrişcă, Grigoraş Ana, Mocanu Rodica (soţia lui Kivorchian), Munteanu Carmen, Stan Manuela (în final a ajuns să joace in Insulele Feroe) şi care oricând putea ajunge la fel ca şi sora ei, Lidia, să joace în echipele naţionale sau în oricare din echipele de top din ţara nostră, Cucu Daniela, Varga Maria, Ţocu Antoaneta, Hilohe Dorina, Gurău Marga, Rusu Valeria, Florea Mihaela, Timofte Maria, Filip Florentina, Cojocaru Simona, Butnariuc Camelia, Manea Maria, Arghir Maria, surorile Gârţu etc etc… Ar fi putut să apară în aceste rânduri şi Lidia Butnăraşu (Drăgănescu) însă a fost furată de la echipa de junioare de către S.S.E. Bacău după un an şi jumătate de când fusese adusă de Gioseni pentru a fi crescută.      Îmi cer scuze pentru cele omise, dar şi arhiva personală a suferit deteriorări, când într-un moment de furie am vrut să renunţa la această activitate handbalistică şi atunci mi-ar fi trebuit o mini-carte de telefon, şi nici nu ştiam că voi fi pus în situaţia de a da astfel de interviuri.

–  După „deranjul” din 89 a dispărut echipa de handbal. Aţi cochetat cu fotbalul feminin, cum s-a întâmplat şi care au fost rezultatele?

– Elegant termenul de „deranjul din 1989”. Echipa de handbal a dispărut treptat, retragerea din campionat făcându-se în 1997. Eu am renunţat la antrenorat în august 1994 după ce am reuşit şi ultima promovare în divizia A. De altfel şi celelalte discipline sportive (fotbal, box) au avut aceeaşi soartă datorită desfiinţării fabricii de postav, care constituia principalul sprijin financiar al oraşului şi implicit al sportului. Îndrăznesc să spun că poate şi desfiinţarea „Daciadei” (este o părere personală). Fotbalul feminin? Poate faptul că-mi plăcea şi fotbalul, fiind şi un sport complementar în pregătirea echipei de handbal Textila, de relaxare sau de amuzament. Desfăşuram meciuri amicale cu Ştiinţa Bacău pe teren mare cu tribune arhipline (cele mai apreciate erau stopurile pe piept, sau blocarea mingilor cu partea posterioară a corpului). Întrebarea dumneavoastră vizează faptul că echipa de handbal fete a liceului a reuşit să obţină titlul de vicecampioană la fotbal feminin pe teren redus, în anul 2004. Competiţia a fost organizată de A.N.S., care a venit cu propunerea tentantă de a recompensa echipele care participă la această competiţie, cu materiale sportive. Prima ediţie s-a adresat fotbalului pe teren redus (băieţi+fete) şi baschetului (tot b+f), putând participa la această competiţie şi echipe care practicau alte ramuri sportive, condiţia fiind să fie elevi ai liceului sportiv. Aşa că pe parcursul întregii activităţi am întâlnit şi alte echipe care practicau handbal, atletism, rugbi feminin (Iaşi), hochei (Sf. Gheorghe), alături de cele deja consacrate prin secţiile de fotbal feminin din cadrul L.P.S.-urilor. Câştigând faza pe judeţ trebuia să participăm la faza pe zona Moldova. Fetele talentate la handbal, dar şi la fotbal, nu prea aveam echipament competiţional, sală în care să ne pregătim etc.             Intuind ceva, directorul liceului, prof. Ion Fercu, a tras „semnalul de alarmă” în cadrul Consiliului Local, pentru a fi sprijiniţi. S-a oferit firma „Avita”, prin consilierul Macovei Ştefan, stabilindu-se un contract de publicitate, fiind echipaţi din cap până-n picioare, transport la competiţii, premii etc. Am câştigat faza pe Moldova, desfăşurată la Vaslui, faza pe ţară desfăşurându-se într-o organizare foarte bună la Bucureşti (deja pentru unii reprezentam o calificare întâmplătoare, trezind suspiciuni de tot felul).  Câştigăm şi seria din care făceam parte, învingând L.P.S. Olteniţa – fotbal feminin, L.P.S. Buzău – handbal feminin, LPS Baia Mare – fotbal feminin, LPS Reşiţa – fotbal feminin, prilej cu care au început să curgă contestaţiile (că nu sunt eleve ale liceului, ştampila pusă incorect etc). Directorul liceului, Ion Fercu, se deplasează la Bucureşti cu cataloagele şi foile matricole, însoţit de o parte din profesori şi elevi, persoane din conducerea oraşului (în frunte cu primarul Ionel Turcea), are loc dovedirea celor contestate, după dezbateri încinse, având până în final câştig de cauză. Are loc finala cu Sf. Gheorghe (în sala Floreasca) unde consider că am fost „lucraţi”. Dar asta este altă poveste. Obţinem locul II, primind felicitări din partea preşedintei federaţiei de fotbal feminin – Rodica Şiclovan, a preşedintelui FRF Mircea Sandu, a preşedintelui ANS Octavian Morariu, reprezentanţi ai MEC, un superb echipament sportiv, cinci jucătoare fiind chemate la un trial organizat, din cadrul cărora Laiu Andreea a fost selecţionată în lotul naţional de senioare. Acest rezultat a atârnat foarte mult în acţiunile făcute pentru construirea unei săli de sport a liceului, primind şi unele critici locale că prin acest „transfer” la fotbal urmăream „distrugerea” handbalului feminin buhuşean.

–  Care sunt cele mai frumoase amintiri ale vieţii de sportiv, dar mai ale celei de antrenor?

 – Am amintiri frumoase atât timp cât am practicat diferite ramuri de sport ca elev şi student. N-au fost rezultate de răsunet, aşa că reprezintă doar o satisfacţie personală. Activitatea ca profesor de educaţie fizică şi antrenor a fost, în schimb, mai fructuoasă. Ca profesor sunt satisfăcut că reuşeam sa susţin orele de educaţie fizică la un nivel corespunzător, indiferent de condiţiile avute (nu este numai o apreciere personal), să pregătesc echipele reprezentative ale şcolilor unde am funcţionat pentru o prezentare cât mai onorabilă la competiţiile care se desfăşurau, obţinând si rezultate apreciate, să contribui la realizarea de baze sportive în aer liber (de două ori locul I pe ţară) şi săli de sport, având sprijinul conducerii şcolilor, al fabricii de postav şi conducerii oraşului. Antrenoratul mi-a adus bucurii dar şi necazuri. Orice meci câştigat constituia o bucurie, şi invers. Printre amintirile frumoase pot considera promovările în divizia A (patru la număr: 1969-70, 1979-80, 1980 în urma barajului mărindu-se seria de la 10 la 12 echipe, şi 1994), selecţionarea unor jucătoare pe care le antrenam în loturile reprezentative, locul III în divizia A in 1974, alături de Eugen Bartha, finalistă în cupa FRH în 1976 (locul II), câştigarea unor turnee internaţionale şi meciuri cu reprezentativele naţionale ale Canadei, Franţei, Japoniei, Lituaniei, Bulgariei (tineret), sau echipe din alte ţări, chiar dacă aveau caracter amical sau de pregătire, reprezentau o satisfacţie nu numai personală ci şi a celor care sprijineau sau vizionau acest sport. Totodată distincţia primită din partea FRH (placheta de argint 1974), distincţia „Merite pentru activitatea sportivă” din partea CNEFS – 1975, „Diploma de merit” pentru contribuţia adusă în organizarea competiţiei sportive naţionale „Daciada” 1982, „Diploma de excelenţă” din partea ISJ Bacău 2004, „Diploma de recunoştinţă” din partea sindicatului din învăţământ 2007, au constituit amintiri frumoase.Realizările mele ca profesor şi antrenor le încadrez în normalitatea activităţii, nefiind senzaţionale. Sunt foarte mulţi care au rezultate de excepţie şi nu pot fi considerat un model. Bine că nu mă întrebaţi de necazuri.

–   Mulţi avem nostalgia lucrurilor făcute şi realizate în tinereţe. Vă mai găsiţi azi rolul şi rostul în handbalul juvenil buhuşean?

– Cred că toţi avem nostalgia lucrurilor pozitive realizate în tinereţe şi „mustrări de conştiinţă” pentru cele negative. O perioadă scurtă am consiliat din punct de vedere metodic activitatea antrenoarei (Popa Mirela) de la echipa de junioare a HC Buhuşi. Nu fac parte din sistemul actual al handbalului juvenil buhuşean şi nici din cadrul Asociaţiei Sportive Orăşeneşti. Consider că rolul şi rostul meu s-a încheiat, sau nu corespund actualei activităţi.

–  Despre conducătorii de club de la Textila din perioada de glorie ce ne puteţi spune?

– Multe. Şi bune şi rele. Enumăr pe cei cu care am colaborat într-o ordine relativ cronologică: ing. Baciu Constantin (detaşat în capul listei), ing. Schulman Bernard, doctor Pintilie Valerian, ing. Gorcea Emil, ing. Ţăbârnac Vasile, ing. Irofte Ioan, ing. Apostu (preşedinţi ai secţiei de handbal), ing. Movileanu, ing. Murărescu Florin (preşedinţi ai asociaţiei sportive), directorii fabricii Ţiţ Vasile, ing. Berea Rodica, secretarii de partid în acea perioadă (eu nu am fost membru de partid), angajaţii sindicatului (eram echipă sindicalistă), personalităţi din conducerea oraşului. Nu pot trece cu vederea sprijinul pe care l-am avut pentru activitatea sportivă şcolară din partea prof. director Ion Fercu. Dacă şcolile din România ar fi avut un astfel de director, sportul şcolar arăta altfel.

–  Ce face în prezent profesorul Puiu Crisostom Dantz?

– După pensionare (2007) până de curând am mai activat ca profesor cu normă redusă, am mai făcut ceva „agroterapie” sau „fitnes agricol”, în zona cartierului CFR Bacău, unde ne mai întâlneam săptămânal, (de care parţial m-am lecuit). În prezent adun nişte date ale activităţii sportive pentru o nouă monografie a oraşului şi… aştept. În primul rând aştept, ca toţi ceilalţi din această ţară, să se îndrepte lucrurile… (restul se subînţelege).

Florin Filioreanu 

Adauga un comentariu

*