Învierea Domnului – „Ziua celei mai adânci taine“


† EFTIMIE,
Arhiepiscopul Romanului şi Bacăuluieftimie_arhiepiscop_roman_si_bacau

Iubitului nostru cler, cinului monahal şi tuturor dreptmăritorilor creştini din această de Dumnezeu păzită şi binecuvântată eparhie, har, milă şi pace de la Îndurătorul Dumnezeu, iar de la noi părintească dragoste!

„Paştele cele sfinţite astăzi nouă s-a arătat! Paştele care au deschis nouă uşile raiului, Paş­tele cele ce sfinţesc pe toţi cre­din­cioşii.“

Drept măritori creştini,

Prin Învierea Mântuitorului nostru Iisus Hristos din morţi  s-au împlinit toate profeţiile me­sianice ale Vechiului Testa­ment. Începând de la profetul Moise şi continuând cu David,  Isaia, Ieremia, Daniel, Zaharia şi până la Maleahi, fiecare dintre ei vorbeşte  în scrierile sale despre făgăduinţa venirii unui Mântuitor, despre întruparea Sa din Sfânta Fecioară Maria, prin umbrirea Duhului Sfânt, precum şi despre naşterea Sa în Betleemul Iudeii, misiunea mântuitoare, suferinţele şi preaslăvirea Sa.

Deşi paginile Sfintei Scrip­turi ne vorbesc despre Mesia ca fiind fără de păcat, blând şi smerit cu inima, întrupat pentru a readuce umanitatea în dialog de iubire cu Dumnezeu, Mântuitorul nostru Iisus Hris­tos a fost totuşi dispreţuit, res­pins şi prigonit de iudei, vândut pe 30 de arginţi, bătut, păl­muit şi scuipat, a răbdat du­re­rile răstignirii şi a suferit până la moarte pentru păcatele po­po­rului, însă a treia zi a înviat din morţi, biruind puterea mor­ţii prin propria Sa moarte.

Dacă cea mai încărcată de durere şi tristă zi din istoria omenirii a fost ziua în care oamenii L-au răstignit pe Iisus din Nazaret, Fiul lui Dumne­zeu, cea mai fericită şi mai luminoasă zi a rămas peste vea­curi ziua Învierii Sale, care aşa cum spune o cântare specifică acestei perioade liturgice: „Este zi­ua celei mai curate bucurii, ziua celei mai dulci mângâieri, ziua celei mai mari minuni, zi­ua celei mai adânci taine, ziua pe care a făcut-o Domnul să ne bucurăm şi să ne veselim întru ea“.

În această zi de Sărbătoare a sărbătorilor, încărcată de profunde semnificaţii teologice mântuitoare, în care suntem îndemnaţi să medităm la perspectiva propriei noastre în­vieri din moartea înstrăinării de Dumnezeu, Biserica ne chea­­mă ca să ne bucurăm şi împreună să cântăm, aşa cum una dintre cele mai semnificative cântări pascale ne îndeam­nă: „Paştele cele sfinţite astăzi nouă s-a arătat! Paştele cele nouă şi sfinte, Paştele cele de taină, Paştele cele prea cinstite, Paştele Hristos Izbăvitorul! Paş­tele cele fără de prihană, Paştele cele mari, Paş­tele credincioşilor! Paştele care au deschis nouă uşile raiului, Paştele cele ce sfinţesc pe toţi credincioşii“.

În această atmosferă de primăvară, când natura revine la viaţă şi sufletele noastre se veselesc în marea bucurie a sărbătorilor de Paşti, uitând măcar pentru un moment de truda şi neajunsurile zilei, gândurile noastre părinteşti se indreaptă către vieţuitorii sfintelor noastre mănăstiri, către clerul şi credincioşii acestei e­par­hii pe care-i binecuvântăm şi îi întâmpinăm cu creştinescul: „Hristos a înviat!“.

Iubiţii mei fii duhovniceşti,

Drumul dumnezeiescului nostru Mântuitor, Iisus Hris­tos, spre lumina Învierii a trecut prin crucea suferinţelor pe care a purtat-o în Săptămâna Sfintelor Sale Pătimiri, fiind supus  judecăţii, răstignirii şi morţii, pentru ca, în final, să urmeze Învierea Sa prin care s-a oferit creştinilor minunata şi nespusa putere a credinţei  şi speranţei în lupta cu păcatul şi moartea spirituală şi, de ase­me­nea, posibilitatea  dobândi­rii nemuririi şi a fericirii veş­nice în Împărăţia lui Dumnezeu.

Strămoşii noştri geto-daci, acum două mii de ani, au primit lesne credinţa creştină, propovăduită de Andrei, apostolul cel întâi chemat, despre Fiul lui Dumnezeu Cel întrupat şi înviat, precum şi despre Învierea morţilor, pe care o mărturiseau şi ei potrivit cre­dinţei lor, într-un anumit fel.

Cu uşurinţă s-au înscris pe frontispiciul sufletelor lor cuvintele Fiului lui Dumnezeu: „Cel ce crede în Mine, chiar da­că va muri, va trăi“ (In. 11, 25), precum şi cele ale Apostolului Pavel care precizează categoric faptul că învierea lui Hristos şi a oamenilor este esenţa învă­ţă­turii creştine: „Dacă nu este înviere a morţilor, nici Hristos n-a înviat. Şi dacă Hristos n-a înviat, zadarnică este atunci propovăduirea noastră, zadarnică şi credinţa voastră“(I Cor. 15, 14-18). Ei, strămoşii noştri, trăind în simplitate şi modestie şi punând valoarea sufletului  mai presus de cea a trupului, iar viaţa veşnică mai presus de cea pământească, au crezut şi nădăjduit în Hristos nu numai în viaţa şi pentru viaţa aceasta, ci mai ales în viaţa veşnică şi fe­ricirea paradiziacă a Ierusali­mu­lui Ceresc oferite lumii prin Învierea Mântuitorului Iisus Hristos.

Iubiţi şi binecredincioşi fii ai acestui neam,

Aşa cum adevăraţii creştini poartă crucea nevoinţelor şi asprimea  postului cu credinţa şi nădejdea neclintite că vor ajunge la împărtăşirea din lumina sărbătorii Învierii Dom­nu­lui, tot astfel şi strămoşii noş­tri şi-au purtat peste vea­curi crucea pătimirii lor pe aceste meleaguri bântuite de furtuna năvălirilor barbare, cu credinţa şi cu nădejdea nezdruncinate în izbăvirea şi mântuirea prin Hristos Cel înviat din morţi, aşa precum mărtu­ri­sesc Sfintele  Scripturi. Cre­din­ţa în Dumnezeu, Cel ce a biruit moartea, a ţinut trează speran­ţa mântuirii acestui neam ro­mânesc atât de încercat în istoria sa zbuciumată şi, de asemenea, ea trebuie să fie şi astăzi, în aceste vremuri de grele frământări morale, politice şi sociale, liantul, fundamentul şi reperul acţiunilor şi deciziilor noastre individuale şi naţionale.

Dacă mana din pustie, prin voia lui Dumnezeu, a hrănit trupeşte pe poporul evreu timp de 40 de ani, cu atât mai mult, postul, rugăciunile, milosteniile, Sfintele Taine, slujbele Sfin­tei noastre Biserici Orto­doxe în general şi, mai presus de toate, împărtăşirea cu Tru­pul şi Sângele Mântuitorului nostru Iisus Hristos au hrănit sufletul neamului românesc.

Paştele nostru creştin, sfinţit prin jertfa Crucii şi bucuria Învierii Domnului, a fost, este, şi va fi cea mai Sfântă zi a neamului nostru românesc, supra­nu­mită de marii imnologi ai cântărilor noastre bisericeşti: „Praznic al praznicelor şi Sărbătoare a sărbătorilor“.

Numai credinţa şi nădejdea în Hristos Cel Înviat, în răsplătirea dreaptă la Învierea cea de obşte, într-o lume viitoare mai bună şi mai dreaptă ne-au făcut să ieşim biruitori, ca popor creştin, din vâltoarea atâtor vremuri de încordare şi restrişte, întreţinând supravie­ţui­rea noastră în istorie.

Iubiţi urmaşi ai acestor în­delung răbdători strămoşi,

Anul acesta, 2014, a fost declarat de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române  A­nul omagial euharistic şi Anul comemorativ al Sfinţilor Brânco­veni, dorindu-se prin aceasta o accentuare a înţele­gerii autentice a valorii mântuitoare a actului euharistic, precum şi a jertfei supreme de sine pentru apă­rarea credinţei creştine. În acest sens, pe întreg cuprinsul Epar­hiei noastre, a Romanului şi Bacăului,  s-au derulat ori sunt în curs de derulare ample pro­iecte în care sunt implicaţi fiii şi fiicele noastre duhovniceşti, activităţi cultural-religioase, sim­po­zioa­ne, pelerinaje, acţiuni prin care Biserica încearcă să facă astfel cunoscut tezaurul său spi­ritual şi să menţină vie credinţa şi speranţa acestui neam.

Noianul de suferinţe, dar şi de credinţă neclintită a făcut din sufletul neamului românesc un popor cu o deosebită viaţă morală, un popor care a iertat pe prigonitorii săi aşa cum şi Domnul nostru Iisus Hristos cel Înviat din morţi a iertat pe cei ce L-au dat la moarte şi L-au răstignit. În a­ce­laşi timp, aceste grele încer­cări ne-au purificat sufletele „precum se curăţeşte aurul în cuptorul cel cu foc“ (Pilde 17, 3).

Pe toţi românii din decursul timpului care au fost martirizaţi, au pătimit, au suferit, au trăit şi au mărturisit cu fapta  crediţa în Hristos Cel înviat, cu convingerea neclintită în învie­rea şi viaţa veşnică, Sfântul Si­nod al Bisericii Ortodoxe Ro­mâne i-a aşezat la loc de cinstire şi de pomenire, în calendarul nostru bisericesc, prăznuindu-i în Duminica a doua du­pă Rusalii, numită „Duminica Sfinţilor Români“.

De asemenea, anul acesta, prin slujbe speciale, vom face pomenirea ostaşilor români care şi-au sacrificat viaţa acum o sută de ani, în Primul Război Mondial, apărând valorile fundamentale ale omului: credin­ţa, familia, libertatea şi identitatea naţională, dar şi a tineri­lor care prin sacrificiul suprem, acum douăzeci şi cinci de ani, cu mâinile goale au ridicat sufletul românesc din întunericul în care-l cufundase regimul comunist ateu.

Credinţa în înviere constituie taina rezistenţei în istorie a neamului nostru românesc prin care şi-a sfinţit viaţa şi şi-a dobândit mântuirea.

Iubiţi fii duhovniceşti,

Prin  cruce şi prin Înviere, Mântuitorul  Iisus Hristos ne-a deschis calea spre fericirea veşnică, dar pentru ca fiecare dintre noi să poată deveni părtaş al ei, trebuie să unească harul Duhului Sfânt şi bucuria Învierii Domnului cu credinţa şi cu faptele cele bune.

Câţi orfani în suferinţă, câte văduve neajutorate, câţi bă­trâni în lipsă, câţi bolnavi şi câtă suferinţă întâlnim în spitale, în azile, în cămine, în orfelinate şi în penitenciare? Câte familii sărace, care poate pentru sărbătoarea de astăzi nu au avut cu ce-şi pregăti masa de Paşti şi n-au putut-o împodobi cu pasca şi tradiţiona­lele ouă roşii? Plecând de la bi­se­rică, de la masa cinei pascale, cu bucuria Învierii Dom­nu­lui în suflete, duceţi mai în­tâi daru­rile voastre împodo­bite cu lumina de Paşti în ca­sele celor în suferinţă. „Fiţi mi­los­tivi, precum şi Tatăl vostru, mi­lostiv este“ (Luca 6, 36). Fă­când aceasta, vom deveni va­sele ale­se prin care Dumnezeu lucrea­ză în lume, mâna prelungită a lui Hristos milostivul, împli­nind în acelaşi timp lucrarea filantropică a Bisericii din tru­pul căreia facem parte cu toţii.

Drept aceea, să facem din acest praznic un prilej de înnoire a vieţii noastre, de în­dreptare şi de îmbunătăţire a ei, prin credinţă, prin muncă cinstită şi prin fapte bune.

Opriţi-vă de la orice păcat: „Părăsiţi faptele întunericului şi vă îmbrăcaţi în hainele luminii, căci Hristos ne-a chemat din întuneric la lumină, din moarte la viaţă şi de pe pământ la cer“ (Romani 13, 12).

Pătrunşi de lumina tainică a Învierii, purtând în noi, prin Sfânta Împărtăşanie, pe Iisus Hristos  Euharistic, cu toţii să ne bucurăm şi să mărturisim, parafrazând o frumoasă cân­tare spunând că astăzi „este Ziua plină de lumină a Învierii, când suntem îndemnaţi să ne iertăm şi să ne îmbrăţişăm unii pe alţii. Este ziua iertării în care îi numim fraţi chiar şi pe cei ce ne urăsc şi ne sunt potrivnici, este timpul bucuriei pascale în care uitând tot răul ce ni s-a făcut trebuie să iertăm toate şi împreună suntem chemaţi să cântăm: „Hristos a înviat din morţi, cu moartea pre moarte călcând şi celor din morminte viaţă dăruindu-le“.

Hristos a înviat!

† EFTIMIE,
Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului

Adauga un comentariu

*