Politistii si elevii, alaturi in cadrul manifestarii „Caravana istetilor”

“Caravana isteţilor” a poposit in municipiul  Bacău sâmbată, 5 aprilie 2014. Evenimentul s-a derulat într-un centru comercial din Bacău timp de şase ore și s-a  adresat copiilor, părinţilor şi bunicilor. Polițiștii și cei prezenți au discutat despre educaţia rutieră – codul bunelor maniere pe stradă, creşterea nivelului de siguranţă în rândul preşcolarilor şi şcolarilor din clasele I – IV.  De asemenea, sub îndrumarea cadrelor didactice copii au realizat costume din materiale reciclabile şi au participat la parada costumelor. Poliţiştii Compartimentului de Analiză şi Prevenirea Criminalităţii au înmânat legitimaţii de poliţist pentru o zi copiilor care au răspuns la întrebări cu tematică specifică, au participat la concursuri pe linia prevenirii victimizării minorilor, a violenţei şi a accidentelor rutiere. Aproape 800 de copii au fost implicaţi în programul artistic şi în concursuri, fiind desemnat pentru cele două categorii preşcolari şi elevi din ciclu primar, trofeul “Micul politist”. Activitatea a avut dublu scop: dezvoltarea conoştinţelor privind normele rutiere, atât în calitate de pieton sau biciclist, cât şi responsabilizarea copiilor cu privire la respectarea acestor reguli de circulaţie. Participanţii au fost premiaţi cu cadouri, materiale promoţionale şi trofee, oferite de către firma organizatoare. Parteneri în desfăşurarea proiectului “Caravana isteţilor” alături de Inspectoratul General al Poliţiei Române prin direcţia Rutieră şi Institutul de Cercetare şi Prevenire a Criminalităţii prin Compartimentul de Analiză şi Prevenirea Criminalităţii al Inspectoratului de Poliţie Judeţan Bacău sunt: Ministerul Educaţiei Naţionale, Inspectoratul Şcolar Judeţean Bacău, Palatul Copiilor Bacău, Ministerului Mediului şi Schimbărilor Climatice, Agenţia pentru Protecţia Mediului Bacău, revista BUBU şi GiGa Tv.

 

Adauga un comentariu

*