Acțiune pentru creșterea gradului de siguranță publică

Polițiști acționează pentru prevenirea și combaterea faptelor de natură contravențională sau penală și creșterea gradului de siguranță publică în județul Bacău.

În scopul asigurării unui climat corespunzător de ordine și siguranță publică în perioada premergătoare Sfintelor sărbători ale Paștelui, peste 130 de polițiști din cadrul structurilor de investigarea fraudelor, de ordine publică, poliție rutieră și poliție transporturi desfășoară activități care vizează în principal combaterea infracțiunilor de natură economică, a celor cu violență și a furturilor, precum și pentru combaterea infracționalității stradale. Astfel, în prima zi de acțiune, polițiștii au constatat 4 infracțiuni din care una pentru evaziune fiscală și au aplicat 302 sancțiuni contravenționale în valoare de aproximativ 106710 lei. Din totalul contravențiilor, 217 persoane au fost sancționate contravențional la regimul circulației rutiere, 27 au primit sancțiuni contravenționale potrivit  Legii 61/1991, iar alte 27 la Legea 12/1990.

În comuna Răcăciuni a fost depistat un bărbat de 41 de ani, din județul Vrancea, care oferea spre vânzare șapte pături, patru perdele și o față de masă, fără a deține documente legale de proveniență. Față de acesta s-a luat măsura sancționării contravenționale cu amendă în cuantum de 1000 de lei iar bunurile au fost confiscate.

Polițiștii de investigarea fraudelor au depistat  în zona Pieței Centrale din Bacău, un tânăr de 27 de ani, din municipiu, în timp ce comercializa 210 pachete de țigări de proveniență Ucraina. Cele 4200 de țigarete a fost ridicate în vederea confiscării iar persoana a fost sancționată contravențional.

De asemenea, tot în Piața Centrală a municipiului Bacău, a fost depistat un bărbat de 44 de ani, din localitate, în timp ce comercializa 120 pachete de țigări de proveniență Republica Moldova și 70 pachete de țigări cu timbru de acciză de Ucraina. Întreaga cantitate de țigări a fost ridicată în vederea confiscării și au fost sesizați lucrătorii vamali pentru continuarea cercetărilor și sancționarea persoanei în cauză.

Polițiștii Secției 2 Poliție au depistat în zona pietonală a Pieței Centrale din municipiu,  o persoană de sex masculin, de 28 de ani, din Bacău, care avea ascunse sub obiectele de îmbrăcăminte, cu intenția de a le comercializa, 10 pachete de țigări, cu timbre de acciză de proveniență Ucraina. Pachetele de țigări au fost confiscate iar tânărul în cauză a fost sancționat contravențional.

Adauga un comentariu

*