Cel puţin 10 ani închisoare pentru fraude cu fonduri UE

Membrii celor două comisii au modificat prevederile unui proiect de Directivă a CE, stabilind clar infracţiunile împotriva bugetului UE: fraudă, corupţie activă şi pasivă, spălare de bani, delapidare şi nereguli la contractele de achiziţii publice. Valoarea minimă a prejudiciului de la care se va aplica pedeapsa cu închisoarea este definită în termeni financiari: 100.000 de euro, pentru persoanele juridice. Pentru infracţiunile comise de persoane fizice, europarlamentarii au coborât pragul minim al prejudiciului la 5.000 de euro, faţă de 10.000 de euro propunerea comisiei. Proiectul de directivă va fi votat, în primă lectură, în Parlamentul European în luna aprilie.

Adauga un comentariu

*