Transporta ilegal 10 m.c. material lemnos

Polițiști din cadrul Serviciului Ordine Publică și specialişti silvici din cadrul I.T.R.S.V. Suceava au depistat un bărbat de 60 de ani, din comuna Asău, care transporta material lemnos pentru care nu deţinea documente de provenienţă şi transport, prevăzute de normele legale în vigoare. Bărbatul a fost depistat în orașul Comănești, iar în autoutilitara pe care o conducea se aflau  10,00 m.c. lemn foc fag, tăiat în piese scurte, în valoare totală de 1350 lei. Față de cel în cauză s-a luat măsura sancţionării contravenţionale cu amendă în cuantum de 2000 lei și s-a dispus măsura confiscării materialului lemnos, care a fost predat lucrătorilor silvici din cadrul O.S. Comăneşti, urmând a fi valorificat în condiţiile legii

Adauga un comentariu

*