CCD Bacau invita profesorii si laborantii de chimie la perfectionare

Casa Corpului Didactic „Grigore Tabacaru” Bacău va lansa în premieră, programul de formare „Chimie experimentală”, avizat de Ministerul Educaţiei Naționale şi destinat profesorilor şi laboranţilor de chimie. Acesta se va desfăşura, pentru profesorii de chimie, în intervalul 15.03. – 28.02.2014, la Colegiul Tehnic ”Nicolae Vasilescu Karpen” Bacău și pentru pentru laboranţi/tehnicieni, pe 4.03. 2014, la Colegiul Naţional ”Dimitrie Cantemir” Oneşti și pe 06.05.2014, la Liceul cu Program Sportiv Bacău. Programul este coordonat de prof. Răducu Galeru, inspector şcolar. Predarea chimiei a devenit dificilă în momentul în care au apărut schimbări majore în domeniul cunoașterii și a cerințelor specifice unui învățământ de calitate, la nivel european. În strategia de creare a acestui program de formare continuă în domeniul chimiei, s-a avut în vedere o structură modulară, care să asigure, pe de o parte, familiarizarea cursanților cu noutățile din domeniu, dar și pregătirea acestora în specialitate, din perspectivă  științifică și didactică. Proiectul se adresează, atât cadrelor didactice care predau chimia, cât și laboranților/tehnicienilor chimiști, și urmărește  dezvoltarea competențelor profesionale, didactice și psihosociale ale acestora și perfecționarea resursei umane, necesară implementării unei politici educaționale moderne. Astfel, scopul  acestuia este acela de achiziționare și dezvoltare de către cadrele didactice de specialitate a unor competențe generale, precum: proiectarea demersului didactic în vederea adaptării curricumului de chimie și a metodologiei specifice domeniului, la configurarea grupului de elevi; folosirea unei varietăți de strategii educaționale, în special a celor centrate pe elev, în desfășurarea activităților didactice experimentale și de rezolvare a problemelor de chimie; investigarea schimbărilor care au loc la nivelul elevului / grupului de elevi, pe parcursul procesului de instruire, în scopul ameliorării rezultatelor învățării; constituirea unui sistem coerent de instrumente de evaluare, care să evidențieze nivelul achizițiilor prevăzute în curriculumul de chimie și determinarea schimbărilor pozitive în progresul școlar; explorarea cotidianului în vederea descoperirii de constante, și conexiuni care permit transferuri intra și transdisciplinare. Rezultatele așteptate vor evidenția modul în care este îmbunătățită activitatea metodică și didactică, precum și întocmirea de proiecte, pentru realizarea unor activități, care vor urmări studiul interdisciplinar și coerent al disciplinelor din aria curriculară matematică și științe. Fiecare cursant va fi astfel angajat în constituirea unor demersuri interactive și formative, prin valorificarea conținuturilor și prin utilizarea de strategii și tehnici specifice. Lucrările vor fi interevaluate de aceștia. ”Prezentul program este conceput de inspectorul școlar de specialitate, astfel încât participanții să poată utiliza cât mai eficient facilitățile moderne de comunicare, metodele de învățare interactive, dar și metodele de evaluare a competențelor proaspăt dobândite, atât pe parcursul cursului, cât și la încheierea formării.”, a declarat prof. Gabriel Stan, directorul C.C.D. Bacău.

Adauga un comentariu

*