„Targu Ocna – File de istorie”

La Şcoala Naţională de Pregătire a Agenţilor de Penitenciare Tg. Ocna s-a desfăşurat prelegerea susţinută de profesor Corneliu STOICA, „Targu Ocna – File de istorie”. Alături de profesorul Corneliu STOICA – o personalitate distinsă şi un cercetător neobosit al istoriei locurilor trotuşene timp de peste 30 ani – elevii şcolii s-au aflat mai bine de o oră într-o incursiune plină de emoţii şi culoare prin istoria şi viaţa micului oraş trotuşean, care  timp de aproape un an, devine casa tinerilor veniţi la şcoală din toate colţurile ţării. Oaspetele a invitat elevii să cunoască mai în amănunt frumusețea oraşului Tîrgu Ocna, a subliniat importanţa sociala si culturală a localităţii Tîrgu Ocna de-a lungul istoriei, precum şi personalităţile marcante ale oraşului . Patosul cu care a vorbit elevilor cât şi bogăţia informaţiilor au sădit in sufletul tinerilor curiozitatea de a cunoaște frumuseţile acestor locuri iar reuşita absolută a acestei prelegeri a constat în faptul că elevii, prin intermediul invitatului, au trăit într-un mod profund dragostea şi pasiunea unui om faţă de istoria acestor locuri şi mândria de a fi târgocnean. Totodată, în acest context, domnul profesor, împreună cu reprezentantul Editurii Magic Print,  Delia Monica VÎLCU,  au realizat o interesantă  prezentare de carte, respectiv: Istoria ilustrata a orasului Targu Ocna,  Valea Trotusului Ghid turistic vizual şi ediţia bilingvă  “Târgul anilor romantici”. De asemenea, elevii au fost fost interesaţi de achizitionarea acestor cărţi şi au primit autografe din partea autorului. Profesorul a publicat de-a lungul timpului numeroase volume, toate promovand istoria si locurile frumoase ale statiunii Tg. Ocna. Valea Trotusului, Enciclopedie, Dictionar istoric al localitatilor trotusene, Istoria orasului Targu Ocna din cele mai vechi timpuri pana la 1918 sau Istoria ilustrata a orasului Targu Ocna din cele mai vechi timpuri pana la 1918, sunt doar cateva dintre lucrarile cunoscutului istoric si scriitor.

Inspector principal de penitenciare Silvia VATAVU, purtator de cuvânt Scoala Nationala de Pregatire a Agentilor de Penitenciare Tirgu Ocna

 

 

Adauga un comentariu

*