Daniel Barbu şi-a dat demisia din funcţia de ministru al Culturii

Daniel Barbu a înaintat, joi, premierului Victor Ponta demisia din funcţia de ministru al Culturii.barbu1

 Seful Guvernului a precizat că a primit demisia lui Daniel Barbu, dar a explicat că următorul pas va fi să discute cu conducerea PNL despre persoana care va fi propusă pentru preluarea portofoliului Culturii, iar ulterior va avea o discuţie şi cu preşedintele Traian Băsescu, pentru a se pune de acord asupra numirii. Astfel, a explicat premierul, demisia ministrului va fi transmisă Preşedinţiei împreună cu propunerea de numire a unui nou ministru, relateaza Mediafax.

„Nu pot lăsa ministerul fără conducere în această perioadă. Se apropie Sărbătorile, sunt plăţi de făcut, inclusiv pentru salarii, iar singurul care poate semna este chiar ministrul, nu un secretar de stat”, a explicat premierul Ponta.

Premierul Victor Ponta  trebuie să ia act de demisia lui Daniel Barbu, iar preşedintele Traian Băsescu trebuie să semneze decretul de vacantare a postului de ministru al Culturii.

Demisia ministrului Daniel Barbu vine după ce acesta a participat, duminică, la o serie de manifestări denumite SpectActor de la Teatrul Naţional din Craiova, iar, la finalul acestora, a răspuns mai multor întrebări venite din rândul celor prezenţi în sala de spectacole.

Printre răspunsurile ministrului s-a numărat şi cel în care a făcut referire la suma mare alocată pentru programul de prevenire şi combatere HIV/SIDA: „La dezbaterile pe bugetul 2014, m-a frapat, m-a cutremurat cu adevărat următorul lucru. Credeţi-mă, nu vreau să par cinic în faţa dumneavoastră, cu tot respectul pentru respectiva categorie de concetăţeni ai noştri. Bugetul, programul naţional pentru prevenirea şi tratarea HIV/SIDA este jumătate ca buget din toate programele Ministerului Culturii. Deci, ai Ministerul Culturii şi programul naţional de combatere şi tratament HIV/SIDA. Jumătate. Unu la doi. După părerea mea, nu suntem în Africa de Sud. Nu sunt milioane de concetăţeni afectaţi de acest hidos flagel al epocii noastre. Personal, nu înţeleg. Am fost cutremurat când mi-am dat seama câte Festivaluri Shakespeare sau cât de amplu am putea face evenimentul, Festivalul Shakespeare de la Craiova, dacă nu am avea acel program sau dacă acel program ar fi la jumătate”, a spus ministrul Daniel Barbu.

Marţi, Ministerul Culturii a remis un comunicat în care arăta că Barbu „regretă profund” „comparaţia nefericită” între bugetul programului de prevenire HIV şi bugetul programelor ministerului pe care îl conduce şi îşi cere scuze „tuturor celor care s-au simţit ofensaţi ori lezaţi de aceste afirmaţiile inadecvate”.

Declaraţiile ministrului Daniel Barbu au fost comentate de preşedintele Traian Băsescu şi de liderul PNL, Crin Antonescu.

Astfel, preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri seară, că Victor Ponta trebuia să îl demită pe ministrul Culturii, Daniel Barbu, imediat, chiar de la Johannesburg – unde premierul se afla pentru funeraliile lui Nelson Mandela -, arătând că acesta nu poate demisiona pentru că „este un om cu handicap sufletesc”.

 Preşedintele a arătat că cei mai mulţi seropozitivi din România sunt acei bebeluşi care, pe vremea regimului Ceauşescu, erau vaccinaţi la naştere.”Noi toţi ştim de unde provine numărul mare de seropozitivi, de la acele injecţii care se făceau copiilor, bebeluşilor în spitale în ultimele luni, în ultimii ani ai regimului Ceauşescu şi în primii ani de democraţie, după ’90, plecau copiii infectaţi de la naştere”, a spus Traian Băsescu.Totodată, preşedintele PNL, Crin Antonescu, a fost întrebat, miercuri, la RRA, dacă este de părere că ministrul Culturii, Daniel Barbu, va demisiona, el răspunzând: „Eu cred că da”.Potrivit unui comunicat al Ministerului Culturii, duminică, ministrul Daniel Barbu a fost invitat „în calitate privată, de universitar şi autor”, să susţină o conferinţă la Teatrul Naţional din Craiova.

„Conferinţa a avut ca temă «Statul cultural: istorie, memorie şi crize». După conferinţă, la sesiunea informală de întrebări şi răspunsuri, dorind să ilustreze transformările pe care politicile de finanţare a programelor şi evenimentelor culturale le traversează în majoritatea statelor europene, inclusiv în România, ministrul a recurs la o comparaţie între bugetul unui program de sănătate publică şi bugetul programelor Ministerului Culturii”, se arată în comunicat.

Potrivit sursei citate, „deşi nu s-a referit nicio clipă la persoane, ci doar la programe şi nivele de finanţare, comparaţia a fost cu totul nefericită, după cum nepotrivite au fost şi consideraţiile ce au însoţit-o”.

Sursa: www.mediafax.ro

Adauga un comentariu

*