Pecheziție la suspecți de furt calificat, în comuna Berzunți

Polițiștii din cadrul Secției 3 Poliţie Rurală Oneşti și din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale au efectuat o percheziție domiciliară, în comuna Berzunți, la locuința unor persoane suspectate de săvârșirea unor infracțiuni de furt calificat. Astfel, au fost identificate și ridicate în vederea cercetărilor mai multe scule electrice, în valoare de 5000 de lei, despre care s-a stabilit că au fost sustrase la sfîrșitul lunii noiembrie dintr-o societate comercială din comuna Berzunți. Bunurile identificate au fost restituite părții vătămate. De asemenea, în urma percheziției domiciliare polițiștii au stabilit împreună cu reprezentanții E.ON că imobilul respectiv era branșat ilegal la rețaua de deistribuție a energiei electrice. Față de cei doi suspecți cu vârse de 33 și 37 de ani se continuă cercetările în vederea stabilirii întregii activități infracționale.

Adauga un comentariu

*