Ne chinuim să dăm altora să facă, ce putem face noi. Au căzut de acord bătând palma, puterea şi opoziţia, că ar fi mai bine să vindem, decât să retehnologizăm. Întreaga clasă politică, cei de deasupra şi cei de desupt, schimbând poziţiile într-un joc pervers, au fost de acord cu măsurile de demolare, ori de vânzare a marilor combinate. Răsturnarea ciclică după patru ani a puterii de către opoziţie, ar fi trebuit să asigure progresul socieţăţii pe baza unei creşteri economice superioare, asigurând condiţii prielnice dezvoltării capitalului. Însă noi nu trăim într-o asemenea societate. Suntem departe de aşa ceva. Nu putem vorbi acum în România de un capital consolidat. Atâta timp cât se urmăreşte numai speculaţia de piaţă, nu putem vorbi de capitalism şi capitalişti în economia noastră. Toţi sunt nişte speculanţi de piaţă. Câtă vreme urmăreşti numai vânzarea şi cumpărarea de active, ţinteşti numai venitul imediat, nu şi pe cel din viitor, te numeşti oricum numai întreprinzător nu eşti. Cu o asemenea strategie şi un asemenea statut nu poţi fi capitalist într-o economie de piaţă. Esţi jucător de barbut, eşti orice, dar nu eşti om de afaceri. Omul de afaceri foloseşte capitalul acumulat pentru investiţii în obiective ce-i asigură dezvoltarea lui şi reinvestirea la o scară mai mare, realizând un circuit corect şi complet al banului. Dar ai noştri sunt o apă şi- un pământ. Toţi se îngrămădesc la jocul cu zarurile, unde vor să rişte dar nu prea mult şi pe termen scurt. Asta este etapă în care ne găsim, de tranziţie de la comunism la capitalism, unde riscul este mare şi din cauza lipsei de experienţă şi tradiţie. Nu ştii să faci o dezvoltare de capital, într-un circuit complet, pierzi totul. Marii noştri capitalişti, aşa zişi de carton, s-au rezumat să facă afaceri numai cu statul, pentru că aici n-ai cum să pierzi, iar câştigul e substanţial şi sigur. De aceea în această zonă, aglomeraţia este mare. Aici corupţia a luat dimensiuni şi forme nemaiîntâlnite, răspândindu-se până sus, fără a ocoli Ministerul Public, ministerul fără cap, adică fără ministru. N-a ocolit nici aşa zisul minister al informaţiilor şi acesta fără un Dumnezeu. Dacă vrei să-i ceri demisia celui care se găseşte în vârful unei asemenea instituţii, pentru ceva nereguli, nu ai să-l găseşti nici în organigramă, pentru că nu este nominalizat. Oare poate fi minister fără ministru? Această neaşezare este posibilă numai într-o etapă de tranzitie, care la noi va mai dura câţiva ani buni. Tot ea generează corupţia şi toată gama de infracţionalităţi. S-a ajuns aşa de departe încât informaţia dă comanda. Dacă s-a ajuns aici lucrurile se complică. Înseamnă că ne îndreptăm spre construcţia unui stat tip caracaţiţă. Se pare că unora convine mediu actual şi fac tot ce este posibil pentru a întârzia intrare în Schengen, nerezolvare corupţiei în vămi, în porturi, în poliţie, în magistratură, în administraţie şi alte sectoare. Tot mai mult pe zi ce trece, media semnalează faptul că ne ducem în întuneric în loc să ieşim la suprafaţă. Ba mai mult eu spun că am apelat la unii să ne scotă intunericul din adăncuri la suprafaţă că să putem bâjbâi mai bine. Dacă nu se face nimic pentru a eradica aceste fenomene, motivul este logic. Nu se vede din pricina întunericului. Iar dacă aprind lumina îşi pierd vederea, precum cârtiţa. Şi asta este stabilit ştiinţific. Sunt zeci de situaţii simple pe care instituţii ale statului sunt plătite să le scoată în afara societăţii, pentru că fac mult rău şi reprezintă o frână în calea dezvoltări ei. Dar politicul le lasă intenţionat să ardă. Fenomenul care are loc în jurul aeroportului Otopeni, zonă unde colcăie de aşa zişi taximetrişti nemarcaţi, netimbraţi, excroci la drumul mare , este cunoscut de toată lumea şi arde de câţiva ani. Sunt un pericol social. Dacă faci greşeala din necunoaştere evident, să te urci într-un asemenea vehicol rişti să rămâi fără bani sau să fi aruncat într-un şanţ. Chestiunea este sub control, toţi sunt monitorizaţi. Dacă se doreşte de către factorul politic, poate fi extirpat acest fenomen ca orice plagă pentru todeauna, în mai puţin de o săptămână. Dar nimeni nu ridică un pai în acest caz şi altele. De ce? S-a ieşit în stradă şi în pieţe pentru neexploatarea minelor şi a gazelor de şist. Dar nu s-a ieşit pentru aceste fenomene care persistă, ca şi pentru statul la cozile interminabile prin administraţie, la poştă, pe unde-ţi mai pierzi o jumătate de zi din viaţă. Iar politicul ce face? Învăţată să latre şi latră destul de bine, că unora a început să le placă. După câte ştiu nu s-a realizat încă un transplant de stomac, de la animal la om. Spun şi eu asta, că tot se vehiculează varianta stomacului de câine la politician. Trebuie să reconosc ca sunt unii care, până nu consumă ceva cald nu se satură. Ştiu unul care face în direct la televizor, săptămănal, gestul ăsta. Şi ne mai întrebăm de unde are omul simţul animalic.
Col.(r) Constantin Nour
