Cu securea lui cea lata…pe Calea Moldovei!

Secția 2 Poliție Bacău a fost sesizată că pe Calea Moldovei, din Bacău, se află o persoană de sex masculin, care se comportă violent şi are asupra sa o secure. O patrulă de siguranță publică s-a deplasat în cel mai scurt timp la fața locului, unde polițiștii l-au identificat pe Virgil I., de 32 de ani. În urma controlului corporal efectuat asupra sa polițiștii au găsit o secure cu lama tăietoare de 20 de cm. S-a întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de port, fără drept, în locurile şi împrejurările în care s-ar putea primejdui viaţa sau integritatea corporală a persoanelor ori s-ar putea tulbura ordinea şi liniştea publică, a obiectelor fabricate sau confecţionate anume pentru tăiere, împungere sau lovire.

Adauga un comentariu

*