Cancerul pulmonar îl va întrece pe cel mamar ca principală cauză de deces la femei

Cancerul pulmonar îl va depăşi pe cel mamar ca principală cauză de deces în rândul femeilor în următorii ani, potrivit unui studiu publicat miercuri de ‘Annals of Oncology’, transmite EFE.Această creştere a numărului de decese cauzate de cancerul pulmonar, care se vede deja în Marea Britanie şi Polonia şi se va accelera până în 2020, reflectă creşterea numărului femeilor care au început să fumeze în anii ’60 şi ’70, potrivit revistei medicale. Studiul, realizat în cele 27 de ţări ale Uniunii Europene de profesorul Carlo La Vecchia de la Universitatea din Milano, arată că după această creştere, cazurile de cancer pulmonar se vor reduce pentru că femeile fumează din ce în ce mai puţin. Experţii estimează că, în 2013, aproximativ 82.640 de femei europene vor deceda din cauza unui cancer pulmonar, iar 88.886 din cauza unui cancer mamar, însă această situaţie va începe să se schimbe începând din 2015, când cel pulmonar îl va depăşi pe cel mamar. Cercetătorii au observat situaţia tuturor tipurilor de cancer din cele 27 de ţări ale UE, şi în particular în Franţa, Germania, Italia, Polonia, Spania şi Marea Britanie. Potrivit publicaţiei, sunt din ce în ce mai multe persoanele care dezvoltă un cancer, însă sunt mai puţine cele care mor de această boală. ‘În ceea ce priveşte cancerul de plămâni, sperăm ca numărul deceselor să înceapă să se reducă la orizontul anului 2020 sau 2025, acum când noua generaţie de femei fumează mai puţin’, a spus La Vecchia, care a început acest studiu în 2007, pe baza informaţiilor medicale din ţările europene.

Adauga un comentariu

*