Am crezut ca aceasta noua unitate comerciala, dupa tot tam-tamul facut inainte de deschidere, va aduce ceva nou in comertul bacauan. Din pacate, m-am inselat groaznic, traind doua evenimente petrecute in acest supermarket pe propria piele, care-mi amintesc de nenea Iancu… Prima data am intrat in supermarket cu intentia de a cumpara o punga de cafea, ca era la oferta. Un angajat m-a intrebat daca nu am ceva in geanta, cu precadere laptop, pentru a-l lasa afara, sau stampila. I-am spus ca nu am decat niste cablu de antena si niste alune. Stati sa va aplic niste etichete pe ele, spune angajatul. Ma conformez. Intru in magazin, iau cafeaua si trec pe la casa. Platesc, pun cafeaua in geanta si ies. Ma indepartez de casa vreo trei, patru metri, cand de mine se apropie un tanar cu alura de baschetbalist si cu niste casti si microfon in dotare. Imi spune: Ati facut chekin-ul la casa? Ma uit la el, pe urma in jurul meu, crezand ca am ajuns pe aeroport si eu nu stiu! Ii raspund, ce sa fac? El repeta, chekin-ul! Cum adica? intreb eu. Daca ati platit la casa, raspunde „baschetbalistul”. De-abia acum intelegeam despre ce a vrut sa ma intrebe. Ii raspund ca da si imi cere bonul. I-l arat. Vreau sa controlam in geanta, vine replica angajatului. Poftim, ii spun. Deschid geanta, iar „baschetbalistul” incepe sa cotrobaiasca prin ea de parca umbla prin buzunarele sale! Il intreb, ce cauta? Ia geanta si o trece prin dreptul sistemului de alarma. Se aude un tiuit. Asteptati ca va veni un coleg sa va controleze geanta! Bine, ii spun, astept, convins fiind ca poate o fi chiuit reportofonul, vreun pix sau ce mai are un ziarist prin geanta. Trec zece minute, timp in care „baschetbalistul” tot vorbea la microfon. Il intreb daca macar isi va cere scuze pentru timpul pe care l-am pierdut. Nu raspunde, vorbeste la microfon. Trec doi colegi de la o televiziune bacauana si ma intreaba ce fac. Le spun ca astept sa ma controleze „baschetbalistul”. Mai trec vreo cinci minute. Sunteti liber! spune baschetbalistul renuntand la controlul promis. Ma uit la el si mai ca-mi vine sa-i spun ca nu plec eu acuma pana nu vine cineva sa ma controleze, ca sa-i dau peste nas. El zice din nou, sunteti liber si pleaca. Interesante maniere. Intelegeam, sa ma controleze la casa, dar nu dupa ce iesisem bine din magazin si ma aflam pe coridorul ce ducea spre iesire! Cum de nu m-o fi oprit pe strada?!
A doua faza. Merg la CORA sa cumpar ceva. Intru in magazin cu tot familionul. Nepotelului meu i se face foame si sete. Iau un sandvis de la raionul unde daca ai comandat ceva de mancare gatita platesti, apoi o sticla de suc, asta de la raft. Mai iau si niste masline, mi le cantareste, aplica bonul de punga. Apoi stam la mesele special amenajate pentru a manca ce ai cumparat de la raionul respectiv. Nepotelul mananca mai mult de jumatate din sandvis, eu desfac punga de masline si mananc vreo doua, leg punga la loc, copilul bea tot sucul. Pun sticla in cosul de cumparaturi, doar n-o platisem. Ajungem la casa. Aveam restul de sandvis in mana. Casierita vede sticla goala si se mira. De ce ati baut in magazin ca nu aveti voie?! Hai ca-i tare, in loc sa se mire ca am adus-o goala s-o platesc, si ca n-am aruncat-o la cosul unde se aruncau resturile de mancare, ea ma ia peste picior. Dar in mana ce aveti? Un rest de sandvis pe care l-am platit la raionul de unde l-am cumparat. Aveti bonul? Ce bon? Bonul fiscal! Ce bon domnisoara, am luat un sandivis de la raionul de preparate calde, l-am platit si copilul a mancat cat a putut din el. Nu stiu, eu vreau bonul, daca nu il platiti! Ma duc inapoi la raionul de preparate. Ii spun vanzatoarei despre ce este vorba. Aici, alta varianta a casieritei. Trebuia sa nu aruncati bonul! Imi aduc aminte ca era ceva lipit pe cartonul pe care imi daduse sandvisul, carton pe care l-am aruncat la cos. Mi-ati spus sa pastrez bonul? De unde dracului sa gasesc eu bonul. Ma duc inapoi la casa. Casierita spune ca daca nu am bon trebuie sa-l platesc. Domnisoara, ii explic, de acolo nu-l iei decat daca il platesti, nu intelegeti? Nu ma intereseaza, vorbiti cu angajatul de la paza. Omul se uita la mine si intelege mai bine situatia decat casierita. Totul sfida o logica elementara. De ce s-o mai fi infiintat raionul de preparate? Poti sa iei o pizza, sau ce doresti si sa mananci la mesele special amenajate, Nu eram singurii care faceam acest lucru. Si atunci, nu-i mai bine s-o faci pe prostul? Bei sucul, mananci ce-ai cumparat, arunci la cos si pleci! Repet, odata ce nimeni nu-ti spune ceva daca stai la acele mese, care, banuiesc ca pentru aceasta au si fost montate, sa mananci, pentru ce n-ai avea voie s-o faci? Inca o logica stramba, care cauzeaza disconfort si aminteste de Caragiale…
