Antonescu: Nu căutăm cu lumânarea suspendarea lui Basescu, vrem şi noi de sărbători cu familia

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, joi, că liderii USL nu caută „cu lumânarea” suspendarea din funcţie a şefului statului, precizând că doresc să petreacă sărbătorile liniştiţi în familie, însă în cazul unui refuz al desemnării lui Victor Ponta ca premier acest demers va fi declanşat, potrivit Mediafax. „Obţinem peste jumătate plus unu din mandatele Parlamentului, Victor Ponta va fi prim-ministru şi majoritatea aceasta parlamentară îşi va învesti Guvernul şi îşi va desfăşura proiectul. Nu există niciun fel de dubiu, niciun fel de dacă, să vedem, să negociem. Nu există negocieri aici, avem un vot în spate şi dacă preşedintele nu respectă acest vot fără niciun fel de ezitare se produce suspendarea preşedintelui”, a susţinut liderul PNL, într-o emisiune la Antena 3.În acelaşi timp, Antonescu a ţinut să precizeze că USL nu doreşte cu orice preţ suspendarea din funcţie a şefului statului.”Toţi vrem, eu mai mult decât oricine – a fost un an cumplit – îmi doresc din tot sufletul să terminăm aceste alegeri, să le terminăm cu bine, să învestim Guvernul aşa cum vor vota românii şi să plecăm pentru Dumnezeu şi noi care cum putem câteva zile de sărbători, cu familia noastră, cu cei dragi, să stăm liniştiţi. Nu caută nimeni cu lumânarea să-l suspende pe Traian Băsescu, dar dacă votul românilor nu va fi respectat, nu există nici încercări, nici «hai o dată să vedem ce se întâmplă», nu există niciun dubiu, nu există alte soluţii şi nu există nicio ezitare”, a spus liderul PNL.

Adauga un comentariu

*