Scorteni: O soferita a adormit la volan

Pe fondul neadaptării vitezei la condițiile de drum și a oboselii la volan, Florentina B., de 43 de ani, din comuna Balcani, în timp ce conducea un autoturism in comuna Scorțeni, a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, a părăsit partea carosabilă și a intrat în șanțul de pe  marginea străzii. În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală a conducătoarei auto care a fost transportată la Spitalului Moineşti pentru îngrijiri medicale, fiind necesară internarea ei.Aceasta a fost testată cu aparatul etilotest iar rezultatul a fost negativ și i-au fost recoltate probe biologice de sînge în vederea stabilirii alcoolemiei.A fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Adauga un comentariu

*