Măritate cu forţa la 6 ani şi divorţate la 10 ani

Înainte de ceremonia de căsătorie din Afganistan, un bărbat de 40 de ani acceptă să fie fotografiat alături de viitoarea sa soţie în vârstă de … 11 ani. Fata îi spune fotografului că este tristă că părinţii au logodit-o. Spera să-şi poată continua studiile şi să devină profesoară. Materia ei preferată era Dari, limba locală.

Ea este una dintre cele 51 de milioane de mirese-copil din lume. Acest fenomen nu are loc numai printre musulmani. Se întâmplă în multe culturi şi regiuni din întreaga lume.

Fotografa Stephanie Sinclair a făcut înconjurul lumii şi a realizat numeroase poze ce reflectă acest fenomen. Jurnalista CNN Christiane Amanpour a vorbit cu Sinclair pe această temă. Fotografa va lansa o carte numită „Întrebări fără răspuns. Lumea în imagini”.

În Yemen, Sinclair a realizat o poză similară cu cea din Afganistan. Tehani şi Ghana sunt cumnate. Ele au fost fotografiate alături de soţii lor, fraţi şi membri ai armatei. Ca majoritatea fetelor, Tehani nu a ştiut că se va mărita până în noaptea nunţii. Avea numai 6 ani. „Această tradiţie este atât de înrădăcinată în unele culturi, încât familiile nici nu se mai gândesc să-şi protejeze fetele”, explică fotografa.

Adauga un comentariu

*