Mii de premii vor fi oferite băcăuanilor care colectează selectiv în campania „Ai colectat, Ai câştigat!”

Eco-Rom Ambalaje, compania deţinătoare a licenţei “Punctul Verde” în România şi cea mai importantă organizaţie de preluare de la agenţii economici a obligaţiei de reciclare şi valorificare a deşeurilor de ambalaje, a lansat campania de informare, educare şi responsabilizare cu privire la colectarea selectivă a deşeurilor de ambalaje: Ai colectat, Ai câştigat!”.

 

Campania se derulează în perioada 18 iunie – 28 iulie 2012, în 23 de oraşe din ţară, localităţi-cheie în care Eco-Rom Ambalaje susţine dezvoltarea serviciilor de colectare selectivă: Alexandria, Arad, Baia Mare, Bacău, Braşov, Craiova, Cluj, Constanţa, Deva, Focşani, Iaşi, Mediaş, Ploieşti, Roman, Satu Mare, Sfântu Gheorghe, Sibiu, Slobozia, Târgu Jiu, Târgu Mureş, Tulcea, Zalău, inclusiv Bucureşti – sectorul 1, sectorul 2, sectorul 3, sectorul 6. „Campania „Ai colectat, Ai câştigat! “ face parte dintr-o serie de iniţiative pe care le derulăm anual cu obiectivul de a informa şi educa cetățenii pentru a colecta selectiv deşeurile de ambalaje în vederea reciclării. Selectarea deşeurilor acasă trebuie să devină o obişnuinţă și un mod de viaţă, fiind unica soluţie pentru a trimite deşeurile către reciclare şi a avea, astfel, o viaţă mai sănătoasă şi mai prietenoasă cu mediul ”, a declarat Sorin Cristian Popescu, Director General Eco-Rom Ambalaje.Astfel, băcăuanii care vin în perioada 25 iunie – 28 iulie la containerele de colectare selectivă amplasate în oraşul lor şi aduc minimum 10 deşeuri de ambalaje au şansa de a câştiga premii eco pe loc şi de a intra în tombola pentru Marele Premiu, un autoturism. Mecanismul de înscriere în tombolă este foarte simplu. Participantul va primi, de la promoterii colectării selective, pentru fiecare 10 deşeuri de ambalaje, un tichet răzuibil pe care este înscris un cod unic. Pentru a intra în tombola pentru premiul cel mare, participantul are la dispoziţie două modalităţi: să înscrie codul unic de pe tichet pe site-ul campaniei: www.ColecteazaSelectiv.ro sau să îl trimită prin sms la 1899, număr cu tarif normal, valabil în toate reţelele de telefonie mobilă (Vodafone, Orange, Cosmote şi Zapp).Mai mult decât atât, dacă participanţii îşi conving şi prietenii să colecteze selectiv alături de ei, şansele lor la marele premiu cresc proporţional. Pentru fiecare prieten adus la punct, care colectează la rândul său minimum 10 deşeuri de ambalaje, participantul primeşte un tichet în plus, având astfel încă o şansă de a câştiga un premiu eco pe loc şi o şansă în plus la tombola pentru câştigarea Marelui Premiu.Totodată, oraşul care va strânge cele mai multe cantităţi de deşeuri de ambalaje are şansa de a primi din partea Eco-Rom Ambalaje o zonă de picnic complet amenajată.O familie de trei persoane din România generează anual o tonă de deșeuri. Jumătate din această cantitate poate fi reciclată. Deșeurile de ambalaje se regăsesc într-un procent de 15%, iar acestea, colectate selectiv și reciclate, devin materie primă pentru produse noi.„Colectarea selectivă a deşeurilor este un efort minim prin care fiecare dintre noi poate contribui la salvarea resurselor naturale şi la menţinerea unui mediu curat şi sănătos. Prin această campanie dorim să le mulţumim tuturor cetățenilor care au răspuns eforturilor noastre şi ale partenerilor locali – primării şi operatori de salubritate. Îi asigurăm că facem eforturi pentru a îmbunătăţi serviciile şi, cel mai important, îi asigurăm că deşeurile ajung să fie reciclate şi transformate în resurse noi. Îi aşteptăm pe toţi la punctele de colectare în următoarea perioadă cu multe premii, dar şi cu informaţii utile ”, a mai declarat Sorin Cristian Popescu.Astfel, băcăuanii sunt aşteptaţi la punctele de colectare în fiecare luni, miercuri şi vineri, în intervalul orar 16:00-19:00 unde promoterii colectării selective îi vor surprinde cu tichete răzuibile şi zeci de premii eco, precum şi în weekend, sâmbăta, în intervalul orar 10:00-13:00 când pot fi surprinşi la puncte de promoterii biciclişti.În prezent, locuitorii oraşului Bacău au acces la sistemul de colectare selectivă prin prezenţa a 222 puncte de colectare, puse la dispoziţie de Eco-Rom Ambalaje cu sprijinul Primăriei Oraşului Bacău şi al societăţii de salubritate S.C. SOMA S.R.L.Prin campania „Ai colectat? Ai câştigat!”, Eco-Rom Ambalaje urmăreşte creşterea interesului populaţiei pentru colectarea selectivă, astfel încât cantităţi importante de deşeuri de ambalaje să nu mai fie irosite la groapa de gunoi, ci valorificate şi reciclate.

 

 

Adauga un comentariu

*