Ponta anunţă că Bruxelles-ul a fost informat de componenţa delegaţiei la CE, Băsescu nu e pe listă

Ministerul de Externe a transmis la Comisia Europeană componenţa delegaţiei României pentru reuniunea Consiliului European de la finele lunii iunie, care îi include doar pe primul-ministru, ministrul Afacerilor Externe şi ministrul Afacerilor Europene, nu şi pe preşedintele Traian Băsescu.Premierul Victor Ponta susţine că „am primit agenda finală a reuniunii de pe 28-29 iunie şi pot să confirm că punctele aflate pe ordinea de zi a Consiliului European sunt reprezemtate de situaţia economică şi socială din acest moment în Europa şi Mecanismul Financiar Multianual 2014-2020, adică exact subiectul pe care l-am dezbătut la Bucureşti împreună cu preşedintele Barroso şi alţi nouă prim-miniştri”.Întrebat de jurnalişti dacă delegaţia României anunţată la CE îl include şi pe preşedintele Traian Băsescu, Ponta a răspuns: „Componenţa este primul-ministru, ministrul Afacerilor Externe şi ministrul Afacerilor Europene”.

Adauga un comentariu

*