Guvernul vrea pâine ieftină. Miniştrii propun un TVA de 9% pentru produsele de panificaţie

Noul Guvern vrea să scadă preţul la pâine începând din toamnă. Surse din cadrul USL au declarat pentru gândul că se analizează posibilitatea reducerii TVA la 9% pentru produsele de panificaţie începând din luna septembrie.

Cabinetul Ponta vrea să reformeze Sănătatea. Medicii vor fi plătiţi diferenţiat în funcţie de performanţe

Dacă măsura va fi aplicată, preţul pâinii ar trebui să scadă echivalent, adică cu 15 puncte procentuale, spun producătorii. Astfel, o franzelă care acum costă un leu, din toamnă va fi 83 de bani, iar o pâine ambalată, feliată, care acum costă, în medie, 4 lei, va fi 3,3 lei.

Ar fi al treilea guvern care spune asta românilor. Ponta promite terminarea autostrăzilor aflate în construcţie şi începerea unor proiecte noi

Calcul a fost făcut scăzând TVA-ul de 24% din preţul actual şi aplicându-l pe cel de 9%. Propunerea a fost avansată de ministrul Agriculturii, Daniel Constantin. Oficialii FMI, CE şi ai Băncii Mondiale s-au arătat sceptici în privinţa reducerii TVA la alimentele de bază, susţinând că o astfel de măsură ar reduce încasările la buget. În cadrul discuţiilor informale purtate în cadrul Guvernului USL, Constantin le-a arătat un grafic prin care reducerea TVA la produsele de bază nu ar periclita încasările la buget. Din contră, el susţine că va creşte încasările.

Comentarii

  1. Acum ca a cazut guvernul M.R.U,asteptam cu nerabdare rasturnarea din functie a primarului Bostan.Asteptam multe masuri bune de la noul guvern.Sa fie instalat Rauta si sa fie schimbati imediat toti directorii de la toate deconcentratele existente in comuna Sascut.Am scapat in sfarsit de regimul Luca de la Scoala Generala Sascut! Am scapat de regimul Petrache de la Lic Elias Sascut! Vom scapa de Bostan! Vom scapa de Bortun! Vom scapa de toti ticalosii care ne au tinut sub robie si ne au pus pumnul in gura ori decate ori au vrut si mai ales atunci cand,noi,oamenii simpli ne am cerut drepturile depline.Ei nu ne au ascultat pasurile si ne au batjocorit,iata ca acum a venit vremea noastra sa conducem comuna Sascut.Este vremea noastra!Este timpul sa facem curatenie in primarie,scoli,alte institutii ale comunei noastre.Acesti politruci trebuie sa plece.Regimul Ponta trebuie sa schimbe radical si situatia cetatenilor nostri din comuna Sascut.Trebuie sa i punem la zid pe acesti nemernici care si au batut joc de comuna Sascut/Bostan,Bortun,Luca,Leonte si Petrache.Gata!S/a terminat cu voi!Intrati de acum in tacere copilasi,intrati in anonimat,,,,,sa de a bunul Dzeu sa nu mai auzim de voi multi ani de acum inainte.Ne ati distrus pe toti oamenii din comuna…..ati furat speranta crestineasca pe care o aveam…….riscam sa traim in tiranie si dictatura,in minciuni,in furturi de fonduri alocate de la bugetul de stat,riscam intr o politizare excesiva a scolilor din comuna Sascut.Nu se mai putea tolera o astfel de situatie oribila pe care o traiam noi cetatenii din Sascut.Gata!PSD va prelua conducerea si in comuna Sascut! Regimul BOSTAN/BORTUN/LUCA /PETRACHE /LEONTE s/a destramat! Plecati janghinosilor ca ne ati mancat ficatii anii de a randul/////plecati si sa nu mai auzim de voi niciodata,il vrem primar pe domnul Rauta,cel care are grija de noi toti….
    Reply

Adauga un comentariu

*