Persoanele private de libertate, o forţă de muncă atractivă

Dupa cum ne informeaza inspector Adrian Novac, purtător de cuvânt in cadrul Penitenciarului Bacău,  aceasta unitate  pune la dispoziţie tuturor celor interesaţi, persoane fizice sau juridice, forţă de muncă specială (persoane private de libertate), pe perioade de timp determinate (1 – 12 luni) în condiţii foarte avantajoase şi cu un număr variabil de persoane, în funcţie de nevoile societăţii dumneavoastră. „Serviciile noastre acoperă o gamă diversă de activităţi, muncă necalificată, lucrări în agricultură (prăşit manual, irigat, recoltat); gospodărie comunală (curăţat parcuri şi spaţii verzi, amenajat şi curăţat străzi); activităţi de amenajare, curăţenie şi întreţinere a spaţiilor verzi aflate în proprietatea sau administrarea unităţilor spitaliceşti;activităţi auxiliare muncii necalificate (săpat şanţuri, recuperarea deşeurilor şi reciclarea acestora, lucrări de curăţenie, manipulat materiale, etc.); lucrări în domeniul construcţiilor civile şi industriale, rutiere şi feroviare, etc.De asemenea, în cadrul atelierului de Producţie Bugetară, al unităţii se poate executa la comandă mobilier şi tâmplărie din lemn şi pal melaminat pentru casă şi grădină. Precizăm că prin folosirea la muncă a persoanelor private de libertate se urmăreşte menţinerea şi creşterea capacităţii acestora de a-şi câştiga existenţa după liberare şi realizarea unor venituri, care se pot folosi la îmbunătăţirea condiţiilor de deţinere şi pentru susţinerea acţiunilor de resocializare a acestora”, a declarat insp. Adrian Novac. 

Avantajele colaborării cu Penitenciarul Bacau

Asigurarea unui număr constant de persoane private de libertate pe toată durata derulării contractului atât în interiorul penitenciarului cât şi în exteriorul acestuia; negocierea tarifelor în funcţie de complexitatea lucrărilor efectuate, luându-se în considerare salariul minim pe economie; folosirea deţinuţilor la muncă nu implică încheierea unor contracte de muncă cu aceştia ci încheierea unui contract de prestări servicii între societate şi penitenciar; scutirea de la plata obligaţiilor faţă de bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetul asigurărilor de sănătate, fond de şomaj, etc.; recuperarea T.V.A.-ul în urma facturilor emise de către unitatea noastră; oprirea procesului de producţie, la solicitarea beneficiarului forţei de muncă speciale, pe anumite perioade de timp, din cauze obiective,(ex. condiţii meteo), fără ca acest lucru să atragă cheltuieli suplimentare din partea societăţii beneficiare;siguranţă asupra materiilor prime, materialelor, uneltelor si utilajelor folosite în procesul tehnologic, neexistând riscul sustragerii acestora; paza persoanelor private de libertate şi hrana acestora sunt asigurate de către penitenciar. Supravegherea şi coordonarea lucrărilor sunt asigurate de către personalul penitenciarului în colaborare cu reprezentanţii societăţii angajatoare. „Serviciile oferite adaptate nevoilor specifice activităţilor pe care le desfăşuraţi, avantajele financiare conferite de neplata unor impozite precum şi sistemul de lucru simplu (contract de colaborare, facturi si situaţii de lucrări, etc) sunt argumente solide care sprijină alegerea unităţii noastre ca partener pe termen lung pentru oricare societate interesată”, a adaugat Adrian Novac. De altfel, inspectorul Adrian Novac a fost desemnat drept persoana de contact pentru detalii suplimentare. Adrian Novac, purtător de cuvânt în cadrul Penitenciarului Bacau poate fi contactat la tel : 0234/520852, tel mob: 0748896811, e-mail adrian.novac@anp.gov.ro.

Adauga un comentariu

*