La 3 aprilie 1850, printr-un ofis domnesc domnitorul Grigore Alexandru Ghica, a aprobat hotărârea Divanului obştesc, semnând „Legiuirea pentru reformarea Corpului slujitorilor în jandarmi”. Prin această lege, s-a dat statut juridic
armei Jandarmeriei şi i s-au stabilit principiile de organizare şi funcţionare. Un alt moment în procesul de devenire al Jandarmeriei, îl reprezintă perioada domniei lui Alexandru Ioan Cuza, atunci când toate instituţiile statului naţional modern român au fost supuse unui amplu proces de modernizare. Legea Jandarmeriei din 1850 şi Regulamentul jandarmilor de oraş din 1865 au constituit principalele documente pe baza cărora şia organizat şi desfăşurat activitatea Jandarmeria, iar în perioada următoare au fost documentele care au stat la baza elaborării de noi legi şi regulamente. Demn de amintit este aportul ostaşilor jandarmi la Războiul de Independenţă, la Războaiele balcanice, precum şi participarea acestora la prima şi a doua conflagraţie mondială Prin Ordinul nr.10052 din 23 ianuarie 1949 al secretariatului pentru trupe al M.I. se înfiinţează Trupele de Securitate. Aceasta a pus capăt, pentru un timp, existenţei principalei instituţii, organizată militar, în România democrată pentru paza, protecţia şi menţinerea ordinii constituţionale şi de stat,pentru apărarea libertăţii cetăţeneşti, a proprietăţii, a persoanelor fizice şi juridice. Transformarea societăţii româneşti inaugurată prin Revoluţia din Decembrie 1989 şi reaşezarea instituţiilor de stat pe temelii democratice de drept au favorizat în mod decisiv atât remodelarea instituţiei Jandarmeriei, cât şi elaborarea unei concepţii noi cu privire la locul şi rolul forţelor de ordine internă, la sfârşitul secolului XX şi începutul secolului XXI. În conformitate cu H.G. nr. 0749 din 5 iulie 1990, Comandamentul trupelor de Pază şi Ordine s-a transformat în Comandamentul Trupelor de Jandarmi. Ulterior, prin Legea nr.40 din 18 decembrie 1990, s-au legiferat structura şi atribuţiile trupelor de jandarmi, instruite pentru a veghea la executarea legilor, la supravegherea şi informarea organelor superioare asupra stării de fapt în situaţii care ameninţă siguranţa şi ordinea publică. Un moment important, în construcţia edificiului României democratice, îl reprezintă promulgarea Legii nr.16 din 18 iunie 1998 privind organizarea şi funcţionarea Jandarmeriei Române,prin care s-a marcat un moment decisiv în procesul remodelării Armei noastre. Arcul de timp, de peste 15 decenii, parcurs de Jandarmeria Română, reprezintă un proces continuu de transformare şi perfecţionare, al cărui bilanţ ne dă dreptul să fim mândri şi să privim demni în oglinda propriei conştiinţe. Prin acceptarea la 31 octombrie 2002, a Jandarmeriei Române ca membru cu drepturi depline în Asociaţia Poliţiilor şi Jandarmeriilor Europene şi Mediteraneene cu statut militar (F.I.E.P.), Jandarmeria capătă vocaţie europeană, iar misiunile îndeplinite peste hotare, în spaţiul ex – Iugoslav, sub egida O.N.U., sunt cea mai palpabilă dovadă a profesionalismului jandarmilor, instruiţi şi educaţi să fie furnizori, garanţi şi apărători ai liniştii şi ordinii de drept.