“Prietenii mei, copacii”

Luni, 2 aprilie 2012, la Colegiul “Henri Coandă” din Bacău (director, profesoara Carmen Popa) a avut loc concursul “Prietenii mei, copacii”, o activitate ce se desfăşoară sub egida “Luna Pădurii”, având ca parteneri, ca de obicei, Direcţia Silvică şi Muzeul de Ştiinţele Naturii “Ion Borcea” din Bacău. Concursul se înscrie în seria de acţiuni ce se derulează în şcoală în cadrul Programului Mondial “Eco Şcoala”, al cărui coordonator este directorul adjunct, profesoara Tatiana Nămoloşanu, alături de cadrele didactice şi elevi ai colegiului. În acest an, concursul se adresează şi elevilor de la şcolile gimnaziale “Octavian Goga”, “Nicolae Iorga”, “Alexandru Şafran” şi “Domniţa Maria” din Bacău, parteneri în activitate. Premiile, ce constau în bani şi diplome, au fost oferite câştigătorilor – pe cele trei secţiuni: 1. Desene şi afişe, 2. Literatură şi 3. Power Point – de către Direcţia Silvică Bacău şi Colegiul “Henri Coandă”. În cadrul activitătii, micile talente de la la clasele a II-a şi a III-a de la Scoala “Octavian Voicu”, au realizat o expoziţie, cu lucrările lor dedicate acestui eveniment. Astfel, săptămâna “Şcoala Altfel” , a debutat în Colegiul “Henri Coandă” cu activităţi ecologice, atât la nivelul fiecărei clase cât şi la nivelul întregii şcoli.

Adauga un comentariu

*