Scumpire după scumpire la benzină şi motorină. Vezi cât mare a ajuns preţul combustibilului

După ce ieri OMV Petrom şi Lukoil au crescut preţurile la benzină şi motorină, şi Rompetrol a majorat azi tarifele.

Astfel, benzina la staţiile Rompetrol costă acum cu 16 bani mai mult, adică 5,75 lei.

Şi motorina este mai scumpă cu 12 bani, preţul unui litru ajungând la 5,94 lei.

Oficialii companiilor petroliere susţin că scumpirile sunt determinate în principal de cotaţiile internaţionale ale petrolului, care au crescut din cauza problemelor pe care le are Iranul cu livrările de petrol către statele europene.

Adauga un comentariu

*