Sfaturi pentru o alimentaţie sănătoasă

Tipul alimentelor pe care le puneţi în farfurie nu ar trebui să fie singurul lucru care vă preocupă. Felul în care le preparaţi şi le mâncaţi poate să influenţeze considerabil beneficiile pentru sănătate.Prezentăm mai jos câteva sfaturi practice care vă ajută să oferiţi o savoare specială alimentelor dumneavoastră preferate.

Porumbul dulce este mai bun la cutie – Porumbul dulce ar trebui să se regăsească pe lista celor cinci alimente zilnice obligatorii în dieta dumneavoastră. Cercetătorii de la Universitatea Cornell din New York afirmă că tratamentul termic, folosit pentru procesarea porumbului din conserve, creşte cantitatea de antioxidanţi din acest aliment cu până la 44%. Antioxidanţii contribuie la anihilarea radicalilor liberi din organism, care pot să distrugă celulele şi cresc riscul de apariţie a unor boli, precum maladiile cardiace şi cancerul, informează dailymail.co.uk.

Mâncaţi cartofii după ce s-au răcit – Atunci când cartofii sunt copţi, celulele lor de amidon se umflă şi se sparg – acest proces se numeşte gelanitizare. Astfel, cartofii pot fi digeraţi mai uşor. Însă, atunci când cartofii sunt răciţi după coacere, o parte din amidonul gelatinizat este transformat într-o formă solidă şi cristalină de amidon, care nu poate fi digerat în stomac, denumit amidon rezistent. Acest amidon rezistent, ca şi fibrele, ajunge în intestinul gros, unde are un rol important în regularizarea tractului intestinal. Potrivit unui studiu britanic, cartofii copţi conţin 7% amidon rezistent, însă acest procent ajunge la 13% după răcire.

Nu gătiţi cu ulei de măsline – Uleiul de măsline este bogat în grăsimi omega-6, care blochează reacţia organismului faţă de inflamaţiile ce apar în cazul unor boli cronice precum maladiile cardiace şi artrita. Multe persoane folosesc uleiul de măsline în defavoarea altor tipuri de uleiuri atunci când gătesc. Însă uleiul de măsline este mai puţin procesat în comparaţie cu alte uleiuri şi, din acest motiv, are un punct de fumigare mai scăzut – temperatura la care beneficiile nutriţionale sunt afectate prin fierbere. După ce uleiul a ajuns la această temperatură, compoziţia lui chimică este alterată şi produce mai mulţi radicali liberi – molecule dăunătoare care pot distruge celulele. Din acest motiv, uleiul de măsline nu este indicat în prepararea alimentelor la temperaturi înalte. Folosiţi-l doar pentru salate şi sosuri reci.

Fierbeţi morcovii; evitaţi să îi preparaţi folosind aparatele cu aburi – Cercetătorii italieni au descoperit că morcovii fierţi, în comparaţie cu cei cruzi şi cei preparaţi la aburi, conţin cea mai mare concentraţie de carotenoizi – antioxidanţi pe care organismul îi foloseşte pentru a sintetiza vitamina A, importantă pentru creştere, reproducere, imunitate, sănătatea pielii, a ochilor şi a părului.

Fierbeţi ceaiul pentru cel puţin un minut – Ceaiul conţine polifenoli, antioxidanţi care protejează celulele inimii. Polifenolii sunt eliberaţi doar atunci când ceaiul este încăzit şi au nevoie de 1-4 minute pentru a fi eliberaţi în apa fierbinte.

Fierbeţi-vă pastele cu câteva minute mai puţin decât timpul recomandat – Pastele tind să aibă un indice glicemic (GI) scăzut, ceea ce înseamnă că ele vă asigură o senzaţie de saţietate pentru mai mult timp. Însă pentru a realiza acest lucru, ele trebuie să fie preparate „al dente” (să fie fierte, dar interiorul să fie ferm). Atunci când pastele sunt tari, enzimele digestive din intestin au nevoie de mai mult timp pentru a transforma amidonul în zaharuri, pe care le eliberează lent în fluxul sangvin, oferind senzaţia de saţietate pentru mai mult timp. Dacă pastele sunt fierte prea mult, indicele glicemic creşte, iar amidonul este descompus mai repede în zaharuri. Experţii recomandă să fierbeţi pastele cu 2-3 minute mai puţin decât timpul indicat de preparare, pentru a obţine această textură „al dente”.

Optaţi pentru laptele organic – Deşi mulţi oameni ştiu deja că laptele, inclusiv laptele degresat, reprezintă o sursă bogată de calciu, puţine persoane ştiu însă că acest aliment conţine şi grăsimi omega-3. Aceste substanţe sunt importante pentru sănătate: ele reduc vâscozitatea sangvină, scăzând riscul de produce a cheagurilor, regularizează ritmul cardiac şi protejează arterele mici. Potrivit unui studiu realizat timp de trei ani de cercetătorii de la Universitatea Liverpool şi Universitatea Glasgow, laptele organic conţine mai multe grăsimi omega-3 decât laptele standardizat. Acest fapt se explică prin dieta bogată în iarbă crudă a vacilor din fermele organice, în timp ce vacile din fermele nonorganice mănâncă în principal grăunţe şi proteine.

Mâncaţi bananele atunci când sunt verzi – Există o falsă percepţie potrivit căreia bananele coapte conţin mai multe calorii decât cele verzi. E adevărat totuşi că ele sunt mai dulci. Acest fapt se explică prin aceea că amidonul se transformă în zahăr pe măsură ce bananele se coc, însă procesul de coacere a acestor fructe nu influenţează conţinutul lor caloric. Însă gradul de coacere al unei banane influenţează numărul de calorii pe care îl primiţi de la aceste fructe. Cu cât banana este mai verde, cu atât aceasta conţine mai mult amidon rezistent, care este mai lent absorbit de organism. Astfel, veţi absorbi mai puţine calorii.

Renunţaţi la cafea latte, în favoarea cafelei obişnuite – Studiile recente au confirmat faptul că oamenii pot să bea în deplină siguranţă 4-5 ceşti de cafea pe zi, iar acest lucru are şi câteva beneficii pentru sănătate. De exemplu, cafeaua protejează inima contra maladiilor cardiace şi organismul contra diabetului de tipul 2. Cafeaua contribuie, totodată, la atingerea necesarului recomandat de 1,5 litri de lichide pe zi. Experţii recomandă să evitaţi expresso şi să alegeţi cafeaua obişnuită. În plus, un pahar mare de cafea latte, preparată cu lapte integral, conţine 225 de calorii – 11% din conţinutul caloric zilnic al unei femei. O cafea obişnuită, în care puteţi să adăugaţi câteva picături de lapte semidegresat, conţine doar 50 de calorii.

Adauga un comentariu

*