Coliziune pe fondul vitezei excesive

În ziua de marti, 3 ianuarie, în jurul orei 01.30, în timp ce Lucian C.,de 23 de ani, din comuna Sănduleni, conducea un autoturism pe D.J. 172, pe fondul vitezei excesive a intrat în coliziune cu un alt autoturism, proprietatea lui Marian A., din comuna Sănduleni, care se afla staţionat regulamentar pe partea dreaptă a carosabilului în aceeaşi direcţie de mers.În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală a conducătorului auto şi a pasagerei Gabriela A., de 20 de ani, care au fost transportaţi la Spitalul Oneşti pentru îngrijiri medicale.  Conducătorul auto nu a putut fi testat cu aparatul etilotest şi i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. A fost întocmit dosar de cercetare penală.

Adauga un comentariu

*