Acțiune în sistem integrat pentru cresterea gradului de siguranță a cetățenilor

Polițiștii din Moinești, împreună cu jandarmi, personal silvic și reprezentanți ai  O.P.C. și Poliției Locale au acționat în sistem integrat, în municipiul Moinești, în vederea creșterii gradului de siguranță a cetățenilor și prevenirii infracționalității. În cadrul acțiunii au fost constatate 5 infracțiuni, 7 persoane au fost prinse în flagrant și au fost legitimați 166 de cetățeni.  Au fost aplicate 48 de sancțiuni contravenționale, au fost verificate 108 autovehicule și au fost reținute 4 permise de conducere și un certificat de înmatriculare.  Șase persoane cu vârste cuprinse între 21 de ani și 31 de ani au fost depistate în flagrant în timp ce decopertau  și sustrăgeau o conductă de 4 țoli, pe o distanță de aproximativ 30 de metri. Din verificări s-a stabilit țeava, în valoare de 800 de lei, face parte din conducta de transport gaze, aflată în prezent în conservare. S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.           Polițiștii l-au depistat în flagrant pe E. Costel, de 38 de ani, care conducea o autoutilitară în municipiul Moinești în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice. Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat o concentrație de 1,24 mg/l alcool pur în aerul expirat și a fost condus la Spitalul Moinești, unde i s-au recoltat probe biologice de sânge, pentru stabilirea alcoolemiei.  E. Costel este cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere pe drumurile publie a unui autovehicul de către o persoană care are o concentrație mai mare de 0,80g/l alcool pur în sânge.  A fost depistat și sancționat contravențional B. Vasile, de 24 de ani, care, în timp ce conducea un autoturism pe strada T. Valdimirescu din Moinești, nu a acordat prioritate de trecere unui pieton angajat în traversarea străzii pe marcajul pietonal. Față de B. Vasile s-a luat și măsura reținerii permisului de conducere.

 

Adauga un comentariu

*