Tot mai multe victime pe soselele judetului

In timp ce Anamaria S., de 28 de ani, din  Bacău, conducea un autoturism pe strada Garofiței, ajungând la intersecția cu Calea Marășești nu a acordat prioritate de trecere unui autoturism condus regulamentar de Cătălin P., de 35 de ani, din Bacău și a intrat în coliziune cu acesta. În urma evenimentului rutier a rezultat vătămarea corporală a pasagerei autoturismului condus de Cătălin P., care a fost transportată la Spitalul Județean Bacău. Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest iar rezultatele au fost negative. S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.  Eugen F., de 20 de ani, din Bacău, care conducea un autoturism pe Calea Mărășești, pe fondul neatenției în conducere a intrat in coliziune cu două autoturisme care erau parcate. În urma impactului a rezultat vătămarea corporală a Valericăi P., de 51 de ani, care se afla în unul din autoturismele acroșate. Victma a fost transportată la Spitalul Juduțean Bacău pentru îngrijiri medicale, fără a fi necesară internarea. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest iar rezultatul a fost negativ. -a întocmit dosar penal. Marian T., de 44 de ani, din București, în timp ce conducea un autoturism pe DN 2 (E 85), în afara localităţii Faraoani, a surprins şi accidentat mortal o persoană care s-a angajat în traversarea străzii prin loc nepermis şi fără să se asigure. La fața locului polițiștii au stabilit că victima este o persoană de sex masculin, de aproximativ 35-40 de ani, a cărui identitate nu a putut fi stabilită.  Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest iar rezultatul a fost negativ. S-a întocmit dosar penal.

Adauga un comentariu

*