Arhive pentru august 2011

Au incercat sa sustraga fier vechi

Lucrătorii Postului de Poliție Letea Veche, au fost sesizați de Maria C., de 56 de ani, despre faptul că trei persoane încearcă să sustragă fier de la o clădire a unei societăți comerciale situată pe malul drept al canalului Bistrița. Din cercetări polițiștii au stabilit că trei bărbați au sustras și încărcat într-o mașină de culoare […]

Purta o arma alba

ucrătorii Postului de Politie Lipova, l-au depistat pe T. Ghica, de 42 ani, localnic, în timp purta asupra sa, la vedere, un cuțit.Acesta a fost condus la sediul postului de poliție pentru luarea măsurilor legale, iar cutițul a fost ridicat în vederea cercetărilor. -a intocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de port ilegal de armă […]

Mopedist accidentat

În timp ce Ion H., de 54 de ani, conducea un autoturism pe strada Republicii, la intersecţia cu strada Buciumului, la efectuarea manevrei de viraj la stânga, prin loc interzis, a surprins şi accidentat pe V. Mihail, de 57 de ani, care conducea un moped. În urma producerii evenimentului a rezultat vătamarea corporală a mopedistului, care […]

N-a pastrat distanta

Corneliu S., de 23 de ani, conducea o autoutilitară pe strada Arcadie Șeptilici din Bacău, și pe fondul nepăstrarii unei distanțe de siguranță în mers față de autoturismul din fața sa, condus de V. Constantin, de 34 de ani, a intrat în coliziune cu acesta și a fost proiectat în stâlpul porții de acces al […]

Activitate cu caracter preventiv

În ziua de 02.08.2011, între orele 14.00-16.00, ca urmare a invitaţiei Parohiei Romano-Catolice „Coborârea Duhului Sfânt” Baraţi, în cadrul proiectului „VARA ÎMPREUNĂ 2011 – Şi TU POŢI !”, efective din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Bacău, au desfăşurat la sediul parohiei activităţi cu caracter preventiv – educativ în prezenţa unui număr de aproximativ 100 de […]

Activitatea echipajelor SMURD

În perioada 02.08.2011, ora 07.00 – 03.08.2011, ora 07.00, echipajele S.M.U.R.D. din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Maior Constantin Ene” al judeţului Bacău au avut 12 intervenţii de acordare a primului ajutor calificat şi de transport al pacienţilor la unităţile de primiri urgenţe din judeţ, astfel:  1.  S.M.U.R.D. Bacău – 6 intervenţii astfel: 4 […]

Incendiu în comuna Dealu Morii

Garda de Intervenţie Podu Turcului a intervenit în comuna Dealu Morii, sat Calapodeşti, pentru lichidarea unui incendiu izbucnit în gospodăria numitului G. G., de 76 de ani. La sosirea la locul intervenţiei, s-a constatat faptul că imobilul afectat era o anexă cu pereţii din paiantă, acoperiş cu astereală din lemn şi învelitoare din tablă. Incendiul […]

Accident rutier în comuna Măgura

Un echipaj din cadrul Detaşamentului de Pompieri Bacău a fost solicitat să intervină la un accident rutier produs în comuna Măgura, sat Măgura pe drumul european E 574, la km 161+500. La sosirea la locul intervenţiei, s-a constatat faptul că autoturismul Dacia Logan era închiriat , cu numărul de înmatriculare BC-05-ZVV.  Autoturismul condus de L. […]

Prinsi in flafrant

In timpul executării serviciului de patrulare în municipiul Bacău, jandarmii din cadrul unei patrule de ordine şi siguranţă publică aparţinând Grupării de Jandarmi Mobilă Bacău au observat pe strada Petru Rareş un bărbat care transporta două maşini de taiat cu disc (flex) şi un ciocan rotopercutor. La vederea jandarmilor acesta a devenit agitat şi a mărit […]

Joi intra „in focuri” suplinitorii

Joi, 4 august, va avea loc proba scrisa din cadrul Concursului pentru suplinitori, care se va desfasura tot sub semnul camerelor video de supraveghere. Reamintim ca Inspectoratul Scolar Judetean a scos la concurs pentru anul scolar 2011 – 2012, la nivelul intregului judet, 780 de posturi complete (dintre care doar 250 titularizabile) si 862 de […]

Soluţii pentru reducerea abandonului şcolar

Secretarul de stat pentru învăţământul preuniversitar, Oana Badea, a insitat miercuri, asupra solutiilor gasite de Ministerul Educatiei pentru reducerea abandonului scolar: statutul obligatoriu al clasei pregătitoare, trecerea clasei a noua la gimnaziu şi implementarea programelor „Şcoală după şcoală” şi „A doua şansă”. Reprezentanta Ministerului Educatiei a precizat ca principalele motive ale cresterii ratei abandonului scolar […]

Americanul si Casa Poporului

Bancurile cu „ruşii, românii şi americanii” erau extrem de populare înainte de 1989. Au rămas şi după… Un american viziteaza Bucurestiul, cu un taximetrist. Trec pe langa guvern. Americanul: – Ce este cladirea asta asa mare? Taximetristul: – Este palatul guvernului, domnule! Americanul: – Si in cat timp a fost construita? Taximetristul: – Cam in 10 ani! Americanul: – Mult timp! […]