Doar cinci din cele 67 de foste spitale au fost transformate în cămine de bătrâni

Primele şapte spitale transformate în cămine de bătrâni, din cele 67 desfiinţate, ar fi trebuit să primească, începând de vineri, primii beneficiari, însă doar cinci dintre ele au reuşit să respecte termenele stabilite, a declarat vineri secretarul de stat din Ministerul Muncii Nicolae Ivăşchescu.

Cele două unităţi care au primit finanţare şi nu au reuşit să finalizeze lucrările sunt în judeţul Teleorman, unde reprezentaţii Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale (MMFPS) au mers, vineri, să atragă atenţia că pot pierde finanţarea.

Secretarul de stat Nicolae Ivăşchescu a precizat că sunt şapte unităţi sanitare care au solicitat finanţare de la 1 aprilie şi care vineri ar fi trebuit să primească beneficiarii.

„Începând de astăzi, în mod normal, toate aceste unităţi ar fi trebuit să aibă persoane vârstnice în îngrijire şi să primească sumele de bani în continuare, în funcţie de numărul de beneficiari. După cum vedeţi, la Teleorman, cele două unităţi, Furculeşti şi Cervenia, nu respectă aceste standarde. Abia au început lucrările. În ambele locaţii abia au fost licitaţiile încheiate şi au început lucrările. Ei beneficiază acum de o perioadă de 60 de zile, până la 1 septembrie, când mai pot să lucreze şi să sperăm că termină. Pe această perioadă nu mai beneficiază de bani de la bugetul de stat pentru plata angajaţilor şi pentru utilităţi”, a declarat Nicolae Ivăşchescu.

Continuarea aici (MEDIAFAX.RO)


Adauga un comentariu

*