Paste in conditii crescute de saracie

Aproape toti romanii, 98 la suta, spun ca obisnuiesc sa sarbatoreasca Pastele si numai 2 la suta declara ca nu au acest obicei. Acesta este rezultatul unui sondaj de opinie realizat de IRES. Din pacate, anul acesta sarbatorim Pastele in conditii crescute de saracie fata de 2010.

Presedintele IRES, sociologul Vasile Dancu, precizeaza ca practicile si comportamentele legate de aceasta sarbatoare se mentin, dar criza economica se reflecta la nivel perceptiv, un numar important de subiecti apreciind ca acest fenomen le-a diminuat bugetul alocat pentru cumparaturile de Pasti. Potrivit studiului, desi 98 la suta dintre romani sarbatoresc Pastele, nu toti cunosc semnificatia sarbatorii Invierii lui Iisus Hristos, 7 la suta dintre cei chestionati au sustinut ca de Pasti se sarbatoreste Nasterea lui Hristos, in timp ce 4 la suta nu stiu ce sarbatoresc crestinii de Pasti. Dintre cei care au asociat Sarbatorii Pastelui un obicei specific zonei in care locuiesc, majoritatea au indicat “vopsitul oualor” (23 la suta), alte obiceiuri mentionate fiind mersul la biserica, obiceiul “udatului” sau taiatul mielului. De asemenea, 84 la suta dintre respondenti spun ca participa de obicei la Slujba de Inviere, iar unul din 10 declara ca in acest an a tinut integral Postul Pastelui. Aproape jumatate – 47 la suta, sustin ca au postit in zilele de miercuri si vineri, 17 la suta tin post in Vinerea Mare, iar aproape un sfert – 24 la suta, nu practica acest obicei. 20 la suta dintre respondenti s-au spovedit deja, 41 la suta vor face acest lucru in perioada imediat urmatoare, iar mai mult de o treime, 37 la suta, nu practica obiceiul.

Buget scazut alocat Pastelui

Conform studiului sociologic, trei sferturi dintre cei intervievati vor petrece aceste sarbatori acasa si doar 4 la suta vor pleca intr-o excursie. In privinta bugetului destinat sarbatorii, 44 la suta dintre respondenti vor aloca pe familie intre 100 si 500 de lei, 20 la suta vor avea la dispozitie intre 501 si 1.000 de lei, 8 la suta vor avea intre 1.001 si 1.500 de lei, in timp ce pentru 18 la suta bugetul va fi mai mic de 100 de lei. Pe regiuni istorice, cei mai afectati de criza se declara respondentii din sudul tarii, iar cel mai putin afectati se simt locuitorii din Transilvania si Banat. Sondajul a fost realizat de IRES in perioada 14-15 aprilie, pe un esantion reprezentativ de 1.281 indivizi, cu o marja de eroare de +/- 2,8 la suta.

Masa din ce in ce mai saraca

Cei mai multi romani aloca pentru aceasta sarbatoare in 100 si 500 de lei. Exista si extreme, 18 la suta cheltuiesc sub 500 de lei si tot atatia peste 1.000 de lei. Un calcul ce vizeaza o lista modesta de cumparaturi arata ca 454 de lei sunt de ajuns. Bugetul necesar este vizibil mai mare decat anul trecut, dupa cresterea TVA, ce a avut loc vara trecuta si care s-a tradus printr-o inflatie, in ultimele 12 luni, de circa 8 procente. Mai ales ca avansul preturilor a fost chiar mai accentuat la produsele alimentare.De cealalta parte, comportamentul prudent indus de criza, taierile salariale la bugetari, rata somajului ingrijoratoare si temerile romanilor ca economia nu va creste, i-a determinat pe acestia sa incerce sa cheltuie cat mai putin.

Miei cu 25 lei/kg, cozonaci mai scumpi cu 10 la suta

Circa 7,5 milioane de cozonaci romanesti mai scumpi cu 10 la suta fata de pretul de la Craciun, miei autohtoni cu 25 lei pe kg, cele mai ieftine oua la producatori din ultimii 10 ani vor putea fi puse pe masa de Paste a romanilor. Romanii puteau cumpara in targuri miei abatorizati la un pret de 25-30 de lei pe kilogram, potrivit reprezentantilor Patronatului Crescatorilor si Exportatorilor de Ovine. Mielul in viu costa 11 lei pe kg. Daca adaugam cheltuielile de abatorizare, rezulta un pret de 25 – 30 de lei pe kilogram. In piata, cartofii noi costa 20 de lei pe kg, ardeii grasi 15 lei pe kg, iar portocalele 7 lei pe kg. Iar aceasta pentru ca in Romania nu exista o autoritate de reglementare, care sa se ocupe sa nu mai sara nimeni casa, iada, masa. Si astfel, masa de Paste, costa, in acest an, peste 500 de lei, fara a pune la socoteala mielul, al carui pret a inregistrat o crestere semnificativa in acest an. In functie de buget, multi cumpara, in loc de miel, carne de pui. De altfel, cu cateva zile inainte de Paste, majoritatea produselor care intra in meniul traditional al acestei sarbatori s-au scumpit. Romanul nu renunta, insa la traditii si face orice pentru a pune pe masa o bucata de pasca, un ou rosu si friptura. Pensionarii au ajuns chiar sa se imprumute cu dobanda pentru a putea organiza masa festiva. Pentru a intampina asa cum se cuvine Pastele, ar trebui sa punem pe masa oua, cozonac, drob, friptura de miel, ciorba, pasca, un suc, cateva prajiturele si, eventual, vin rosu, insa, din pacate pentru cei mai multi dintre noi produsele traditionale sunt un lux. Fie ca lucreaza in sectorul public sau in privat, omul este nevoit sa socoteasca de doua ori bugetul familiei inainte de a cumpara cate ceva, pentru ca toate alimentele s-au scumpit. Ouale costa intre 40 si 50 de bani bucata, vopseaua de oua intre 1,5 si 2,9 lei, zaharul intre 4,5 si 6,9 lei kilogramul, ulei nu se gaseste mai ieftin de 5,8 lei litrul, faina alba de tip 000 pentru cozonac – 3,5 lei kilogramul, nuca – 30 de lei kilogramul, cel mai ieftin pachet de margarina costa 2,5 lei, stafidele – 2,8 lei suta de grame, rahatul – 3,6 lei kilogramul, o suta de grame de cacao – 2,9 lei, esentele de rom sau vanilie – de la 1,5 la 3,8 lei, un pachet de drojdie – 4,5 lei, branza de vaci – 18 lei kilogramul, de lapte nu poti sa te apropii fara sa platesti trei lei litrul, verdeturile (marar, patrunjel, cimbru, salata, ceapa, usturoi) – un leu legatura, o sticla de vin bun – 15 lei, un pachetel de cafea – 9-10 lei, un suc – 4,5 lei, ouale de ciocolata si iepurasii – de la 7,5 la 25 de lei. Cum maruntaiele de la miel nu se vand separat, nici drobul nu va face parte din preparatele specifice mesei de Paste. Este posibil ca gospodinele sa opteze totusi pentru un surogat de drob, cu ingrediente gen maruntaie de proc si ficat de pui, desi chiar si asemenea produse costa destul de mult. Cei care renunta la carnea de miel pot alege carnea de porc, care costa intre 220.000 de lei si 225.000 de lei kilogramul. Carnea tocata are si ea un pret destul de piperat, 190.000 de lei kilogramul, iar pestele variaza intre 160.000 de lei kilogramul de crap si 240.000 de lei kilogramul de stiuca si morun. Pentru aperitive, salamul de Sibiu are preturi cuprinse intre 330.000 de lei si 410.000 de lei/kg, salamul uscat, intre 220.000 de lei si 260.000 de lei/kg, iar muschiul Azuga, intre 190.000 de lei si 240.000 de lei pe kilogram. Vopseaua de oua poate fi cumparata cu 2.500 de lei pana la 30.000 de lei plicul.

Preturile au crescut de la o zi la alta

Fideli principiilor economiei de piata, comerciantii nu au ratat nici in acest an majorarile de preturi din perioada Sarbatorilor. Astfel, in piete, preturile legumelor au explodat pur si simplu, determinandu-i pe romani sa alerge disperati dintr-un loc in altul pentru a mai prinde un produs mai ieftin. Rosiile au sarit de la 50.000 de lei/kg la peste 60.000 de lei/kg, iar castravetii de sera s-au fixat la pretul de 60.000 de lei pe kg. Cartofii nu se vand sub 18.000 de lei pe kilogram, mai ales ca aproape toate cantitatile din magazine si tarabe provin din import. Spanacul se vinde cu 10.000-15.000 de lei/kg. Pentru cei care nu au cum sa prepare, un cozonac poate fi cumparat cu 150.000 de lei si chiar 300.000 de lei, iar un chec, cu doar 150.000-200.000 de lei. Branza de oaie se vinde cu 140.000 de lei-180.000 de lei kilogramul. Smantana poate fi achizitionata cu 66.000-70.000 de lei/kg, iar maslinele, cu 140.000-210.000 de lei/kg, in functie de calitatea acestora. Un litru de tuica se vinde cu 100.000 de lei, iar vinurile imbuteliate se gasesc la preturi cuprinse intre 95.000 de lei si 190.000 de lei.

Adauga un comentariu

*