Aproape 300 de autovehicule furate au fost găsite la frontieră în 2010

Aproape 300 de autovehicule furate din străinătate au fost găsite la frontiera română în 2010, numărul acestora fiind cu peste 55 la sută mai mare decât cel înregistrat în 2009, iar principalii „furnizori” rămân Italia, Germania şi Ungaria, informează Poliţia de Frontieră Română (PFR). Poliţiştii de frontieră au descoperit la graniţe, de la începutul anului, 219 maşini, 30 de automarfare, 16 microbuze, 15 motociclete şi şapte remorci auto declarate furate în străinătate, se arată într-un comunicat de presă de miercuri al PFR. În perioada similară a anului trecut au fost depistate 183 de autovehicule furate în străinătate, constatându-se o creştere cu aproximativ 56 la sută a numărului de cazuri. În aceste acţiuni, poliţiştii de frontieră au colaborat cu structurile similare din alte state UE, făcând schimb de informaţii prin Centrele şi Punctele de Contact (Oradea, Galaţi, etc.). În perioada menţionată ofiţerii au întocmit 214 dosare penale, persoanele implicate fiind cetăţeni români, moldoveni, ucraineni, austrieci, italieni şi turci. Din analizele anchetatorilor, s-a stabilit că, în general, reţelele de traficanţi de maşini sunt de două feluri: cele specializate în furtul maşinilor de lux şi cele specializate în furtul autoturismelor de categorie mijlocie. La rândul lor, aceste două tipuri sunt împărţite în mai multe grupuri, printre care grupa de recunoaştere (identifică maşinile corespunzătoare cererii), grupa tehnică (confecţionează documentele false), grupa de transport (trece maşinile peste graniţă), grupa de valorificare (vinde maşinile) şi grupa de supraveghere (supraveghează derularea tuturor fazelor). În ceea ce priveşte modurile de operare, traficanţii practică fraudele la asigurări, furtul la comandă, deturnarea sau frauda la firmele de închirieri auto.Rutele folosite de traficanţi, cel mai adesea, sunt Italia – Austria – Ungaria – România; Germania – Austria – Ungaria – România – Moldova şi Ucraina; Italia –Serbia – România – Republica Moldova – Ucraina sau Rusia.

Principalul „furnizor” de autovehicule furate care traversează frontierele României rămâne Italia, urmată de Germania şi Ungaria. În majoritatea cazurilor, cei care se aflau la volanul maşinilor respective au declarat, pe timpul cercetărilor, că nu ştiau că autoturismele sunt furate, ei fiind doar „cumpărători de bună credinţă”. Alţii au susţinut că au primit o sumă de bani (în general, de până la 500 euro) pentru a transporta maşina în România şi nu ştiau că aceasta este furată. În urma unui „studiu” al cererii şi ofertei pe piaţa neagră, s-a constatat că, la categoria autoturisme de lux, cele mai căutate sunt mărcile BMW şi Mercedes, iar la autovehiculele de categorie mijlocie, ponderea o deţin mărcile Renault şi Fiat.

Adauga un comentariu

*