Ce-a ajuns nationala lui Lucescu!

Sa ne bucuram de raul altora

Tensiunile interetnice din Bosnia-Hertegovina si ambitiile separatiste ale unor lideri politici din aceasta tara pot duce la excluderea nationalei conduse de Safet Susic din preliminariile Euro 2012, acolo unde bosniacii fac parte din Grupa D, alaturi de Franta, Romania, Albania, Belarus si Luxemburg.

Fotbalul bosniac e pe marginea prapastiei. La sfarsitul saptamanii trecute, forul de la Sarajevo (NSBIH) a convocat o Adunare Generala Extraordinara la solicitarea FIFA si UEFA pentru a se schimba anumite puncte din statutele federatiei, neconforme cu cerintele internationale. Cel mai important: NSBIH trebuie sa ramana cu un singur presedinte, nu cu trei, cum are in acest moment, reprezentanti ai celor trei grupuri etnice si religioase majore din Bosnia-Hertegovina: sarbi, musulmani si croati. „Exista o singura nationala, atunci trebuie sa fie un singur presedinte. Ceea ce se intampla in Bosnia-Hertegovina poate fi asociat cu amestecul politicului in fotbal, ceea ce nu poate fi tolerat”, a fost mesajul FIFA si UEFA. Adunarea Generala s-a soldat insa cu un esec. Numai 27 din cei 60 de delegati cu drept de vot au fost de acord cu ramanerea unui singur presedinte, in conditiile in care era nevoie de doua treimi dintre sufragii pentru schimbarea statutului. Sarbii s-au opus modificarii, musulmanii au votat pentru, in timp ce majoritatea croatilor s-au abtinut. Imediat, delegatii FIFA si UEFA au parasit sedinta, anuntand ca situatia federatiei bosniace va fi decisa in Comitetul Executiv din octombrie, deci dupa inceperea preliminariilor Euro 2012. „Cum schimbarea nu a fost votata, exista o mare probabilitate ca federatia bosniaca sa fie suspendata din toate competitiile”, a anuntat Marc Leblanc, delegatul UEFA. Situatia pare fara iesire, atat timp cat exista lideri politici care marseaza pe o retorica separatista. De pilda, Milorad Dodik, premierul Republicii Srpska, una dintre cele doua entitati care formeaza Bosnia-Hertegovina, a declarat in weekend ca ar trebui ca sarbii bosniaci sa aiba propria lor federatie de fotbal.

Susic: „Voi parasi echipa nationala!”

Rezultatul votului si spectrul suspendarii au creat dezamagire in randul nationalei de fotbal a Bosniei-Hertegovina. „Daca FIFA si UEFA ne suspenda, nu vad rostul pentru care as mai ramane selectioner. Voi parasi echipa nationala. Imi pare rau pentru jucatori si pentru fani. Niciodata nu am avut o echipa nationala atat de puternica”, a anuntat antrenorul Safet Susic. Bosnia a ratat calificarea la Cupa Mondiala din Africa de Sud dupa un baraj dramatic cu Portugalia. In preliminariile Euro 2012, Romania si Bosnia ar trebui sa se intalneasca pe 26 martie 2011, la Sarajevo, respectiv pe 3 iunie 2011, la Bucuresti.

„Fiind vorba despre o federatie europeana, alcatuita din oameni constienti, cred ca se va ajunge la un consens, iar federatia bosniaca isi va alege un singur presedinte. Nu cred ca se va ajunge la suspendarea federatiei bosniace”,

Mircea Sandu, presedintele FRF

Adauga un comentariu

*