Salvat de la moarte

Garda de intervenţie din cadrul Detaşamentului de Pompieri Oneşti a fost solicitata sa intervina in comuna Urecheşti, sat Slobozia, pentru salvarea lui C. M., de 30 de ani, care a fost surprins de creşterea debitului pe raul Trotuş şi s-a refugiat pe o insula din albia raului. La locul evenimentului s-a deplasat garda de intervenţie din cadrul Detaşamentului de Pompieri Oneşti, cu doua autospeciale de intervenţie, incadrate cu noua subofiţeri, sub conducerea comandantului Detaşamentului de Pompieri Oneşti. Persoana a fost scoasa la mal, la ora 2.45, cu ajutorul barcii pneumatice, in cooperare cu garda de intervenţie din cadrul Secţiei de Pompieri Adjud. Intervenţia s-a desfaşurat in condiţii extrem de dificile din cauza debitului foarte mare al raului Trotuş, curenţilor foarte puternici, dar şi a lipsei vizibilitaţii. (D.M.)

Adauga un comentariu

*