Trenurile circula cu intirziere in Bacau

Ninsorile au afectat şi circulaţia trenurilor. CFR anunţă că trenurile care circulă în sud şi sud-est, unde ninge viscolit, pot avea întârzieri de până la 30 de minute.

Potrivit comunicatului CFR, citat de Mediafax, traficul trenurilor este monitorizat, astfel încât, în caz de urgenţă, să se poată interveni cu utilaje speciale. Călătorii sunt sunt sfătuiţi să se informeze referitor la eventualele întârzieri provocate de condiţiile meteo.

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o atenţionare meteorologică cod galben de ninsori. În intervalul 18.01.2010 ora 22.00 – 20.01.2010 ora 06.00, în jumătatea de sud a Moldovei, Muntenia, sud-estul Transilvaniei şi în Dobrogea va ninge, iar temporar vântul va prezenta intensificări, viscolind ninsoarea.

Astfel, vor fi afectate judeţele Vaslui, Bacău, Galaţi, Brăila, Vrancea, Covasna, Braşov, Prahova, Buzău, Dâmboviţa, Teleorman, Giurgiu, Călăraşi, Ialomiţa, Constanţa, Tulcea, Ilfov şi municipiul Bucureşti.

Adauga un comentariu

*